Incendiu violent la o cășărie din județul Constanța

Incendiu violent la o cășărie din județul Constanța

Pompierii ISU Dobrogea au fost alertați să intervină pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la centrala unei fabrici de prelucrare a laptelui din comuna constănțeană Vulturu. Ulterior, flăcările au cuprins și acoperișul fabricii.

Echipaje de pompieri ale ISU Dobrogea, cu două autospeciale și o ambulanță SMURD intervin, în aceste momente, în comuna Vulturu pentru stingerea unui incendiu care inițial a izbucnit la centrala unei cășării din localitate. Potrivit  purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriță, flăcările s-au extins și acum, incendiul se manifestă generalizat la acoperiș, pe o suprafață de aproape 500 metri pătrați.

Potrivit localnicilor, singura unitate de prelucrare a laptelui din zona Vulturu ar aparține familiei Halep, care avea datorii la fisc. Firma a fost executată silit în urmă cu patru ani, având datorii pe care urma să le plătească până în 2018. Pe lângă această cășărie, familia Simonei Halep mai are, în apropiere și o stână în suprafață de aproape un hectar.