De ce și-a retras Donald Trump semnătura de pe acordul summit-ului G7?

Peste bizara reuniune din Canada s-au așternut rapid alte evenimente fierbinți – întâlnirea dintre Trump și Kim, scandalul Aquarius, criza imigranților care amenință scaunul de cancelar al lui Merkel și existența UE – astfel încât misterul întrunirii de la Charlevoix a fost lăsat să mocnească fără a fi deslușit. Presa s-a mărginit la ce știe ea mai bine: l-a scos pe Trump țicnit și a închis subiectul.

În opinia mea, însă, ce s-a petrecut pe 8 și 9 iunie la summit-ul G7 este definitoriu pentru zvârcolirile vremurilor de azi; a înțelege ce s-a întâmplat acolo ne poate lămuri care sunt mizele și interesele bătăliei pe viață și pe moarte ce se desfășoară sub ochii noștri și care, întrun fel sau altul, va schimba fața lumii. Să reamintim așadar cele mai importante evenimente de la Charlevoix.

Actul I. Deși majoritatea observatorilor profețeau un eșec al reuniunii din cauza diferențelor ireconciliabile, cei șapte lideri au ajuns, surprinzător, la o înțelegere. Textul final conține destule concesii pentru ca Trump să semneze. Ele vizau în special caracterul „reciproc” și „echitabil” pe care trebuie să-l aibă schimburile comerciale. De asemenea, cei șapte lideri se angajau „să modernizeze Organizația Mondială a Comerțului pentru a o face mai corectă”.

Or, Trump a repetat până i s-a uscat gura că relațiile comerciale cu aliații sunt dezechilibrate și incorecte, fapt ce a adus Statele Unite la un deficit record de peste 800 de miliarde de dolari. Comunicatul comun mai afirma și că „vom face tot posibilul pentru a reduce barierele tarifare, barierele netarifare și (nota bene!) subvențiile”.

Or, una dintre pricinile „războiului comercial” al lui Trump cu UE, China sau Canada o reprezintă subvențiile de stat, care permit vânzarea produselor din aceste țări în Statele Unite la prețuri mai mici, violând principiul capitalist al liberei concurențe.

O altă concesie făcută lui Trump a fost și angajamentul de a împiedica Iranul să producă arma atomică, până acum restul țărilor occidentale fiind mai preocupate să-și salveze investițiile în Republica Islamică decât de constrângerea acesteia în plan nuclear.

Trump, însă, a refuzat să facă vreo concesie majoră: de pildă, în comunicat, se vorbește de deciziile celorlalte șase țări (fără SUA) de a promova energiile refolosibile etc.

Aici apare o primă bizarerie: dacă Trump, om de afaceri până în măduva oaselor, a fost cel mai câștigat de pe urma concesiilor, ce interes avea să-și retragă semnătura?

Actul II. Trump susține o conferință de presă, în care laudă în stilul lui pompos acordul comun și pe partenerii săi (în special pe gazda sa, premierul canadian Justin Trudeau), apoi se suie în avion spre Singapore, pentru întâlnirea cu Kim Jong Un.

Actul III. În absența lui Trump, elogiatul Trudeau organizează conferința de presă care trebuia să închidă summit-ul. Surpriză, însă. În loc să ridice în slăvi realizările acestuia, se lansează într-un uluitor atac la adresa liderului american, în absența acestuia. „Taxele Statelor Unite sunt o insultă” și „Nu ne vom lăsa călcați în picioare”, a tunat liderul canadian, altminteri un ins potolit. Ciudata sa izbucnire se referea la taxele vamale asupra importurilor americane de oțel și aluminiu, intrate în vigoare cu o săptămână în urmă, după ce Trump dăduse Canadei un răgaz de o lună pentru a negocia o înțelegere reciproc avantajoasă.

Actul IV. Aflat încă în Air Force One, în drum spre Singapore, Trump află despre isprava gazdei sale și anunță pe Twitter (cum altfel) că își retrage semnătura de pe documentul comun.

Larry Kudlow, consilierul pe probleme economice al lui Trump, a explicat de ce acesta nu avea de ales: „Nu putea să-i permită premierului canadian să-l ‘calce în picioare’ înaintea summit-ului cu Kim. Nu-și putea permite nici un semn de slăbiciune înainte de negocierile cu Coreea de Nord.” Și Kudlow a conchis: „El (Trudeau) ne-a înjunghiat pe la spate”.

După toată relatarea de până acum, mi se pare că întrebarea „Ce l-a apucat pe Trump?” ar trebui înlocuită cu alta mai de bun-simț: „Ce l-a apucat pe Trudeau?”

Există două explicații logice pentru bizara ieșire a premierului canadian.

Prima: Trudeau a suferit o nouă smuceală de extravaganță, dintre acelea care îl determină la răstimpuri să se îmbrace în costum indian cu turban de fakir pe cap, să facă temenele cu fundul în sus prin numeroasele moschei din patria sa ori să iasă cu nevasta și copiii mici (unul încă în cărucior) la paradele homosexualilor.

În acest caz, discuția trebuie închisă aici, cazul fiind exclusiv de competența medicilor.

A doua explicație: Trudeau a știut foarte bine ce face, a acționat cu sânge rece, urmărind tocmai să-l provoace pe Trump, pentru a-și retrage semnătura. Ce interes ar fi avut premierul canadian să-și boicoteze propriul summit?

Aici trebuie să fac o precizare: din descrierea Actului II am omis cu bună știință (de dragul suspansului gazetăresc) un element crucial: Trump a dezvăluit în conferința sa de presă că le-a propus celorlalți șase lideri un acord de liber schimb. Altfel spus, transformarea G7 într-o zonă liberă: „fără taxe, fără bariere, fără subvenții”, a explicat Trump. „Vom curăța comerțul mondial”, a întărit și Kudlow. O posibilă explicație a ieșirii lui Trudeau, ca și a altor lideri occidentali (fără a mai vorbi de China), este că aceștia nu își doresc în realitate relații de liber-schimb cu Statele Unite. Amintiți-vă că acordul comercial dintre SUA și UE (TTIP) a căzut din cauza Franței și Germaniei.

Adevărul este că actuala stare de lucruri (când, vorba lui Trump: „am ajuns pușculița pe care o jefuiește toată lumea”) le convine de minune partenerilor comerciali ai Statelor Unite. Uniunea Europeană are un excedent cu America de 151 de miliarde de dolari, China un excedent record de 375 de miliarde. Canada lui Trudeau impune taxe de 270% produselor lactate importate din Statele Unite. UE impune taxe de 10% pe importurile de automobile din SUA, China de 25% (a decis recent să le reducă la 15%), în vreme ce Washingtonul impune taxe de doar de 2,5% la mașinile pe care le importă. Cu toate acestea, anunțul lui Trump că are în vedere mărirea taxelor la mașini a iscat o furtună în cancelarii și în presă: toată lumea la acuzat că declanșează „un război comercial mondial”.

La această stare de lucruri, se adaugă subvențiile masive din partea statului de care beneficiază multe produse din UE sau China care ajung în Statele Unite. Până la urmă, între socialiștii de la Bruxelles și cei de la Beijing, singura diferență sunt ochii mijiți.

Doar aparent paradoxal, majorității corporațiilor multinaționale nu le priește capitalismul real, cu concurență liberă pe o piață liberă. Ele se simt mult mai bine în apele tulburi ale complicității cu statele, unde își pot folosi masivitatea pentru a-i strivi pe concurenții mai mici, dar mai vioi și mai inventivi. De aceea, pentru ei China este raiul pe pământ. De aceea târăsc UE, această nouă Internațională Socialistă, în aceeași direcție.

Trump a anunțat încă din campania sa electorală că are de gând să schimbe actuala ordine comercială a lumii. La primele semne că intenționează (culmea!) să-și respecte promisiunea a fost acuzat de „protecționism”.

Când „protecționistul” Trump a aruncat bomba, propunând transformarea G7 într-o zonă de liber schimb, trebuia acționat de urgență, pentru a îngropa la repezeală subiectul. Primul moment disponibil a fost conferința de presă a lui Trudeau. Și Trump fost înjunghiat pe la spate. Deocamdată, doar la figurat.