Tudorel Toader, reacție după ultima decizie a instanțelor: „Toți suntem EGALI în fața legii”

Tudorel Toader, reacție după ultima decizie a instanțelor: „Toți suntem EGALI în fața legii”

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a oferit prima reacție complexă după deciziile din cazurile Sebastian Ghiță, Puiu Popoviciu, Elena Udrea și Alina Bica.

Tudorel Toader afirmă că nu trebuie făcută o deosebire între X și Y, toți fiind egali în fața legii și toți trebuie să răspundă în aceleași condiții prevăzute de lege.

„Dvs îi cunoașteți pe unii, alții sunt cunoscuți de altă categorie socială, iar eu vă spuneam de fiecare dată că nu trebuie să facem deosebire între X și Y, între un inculpat și altul, pentru că, spune Constituția, toți suntem egali în fața legii. Toți trebuie să răspundem în aceleași condiții prevăzute de lege, după cum toți trebuie să beneficieze de aceleași garanții procedurale, până când se bucură de prezumția de vinovăție. Prin urmare, fără să spuneți un nume sau altul, toți cei aflați în ipoteza în care sunt urmăriți penal, sunt condamnați în primă instanță, în care sunt condamnați definitiv, trebuiesc tratați cu aceeași măsură de garantare a prezumției de apărare a drepturilor și libertăților fundamentale. Să nu credeți că dacă cineva are un nume mai sonor datorită presei sau altul nu-l știm, dacă se află în aceeași ipoteză, sunt supuși acelorași exigențe legale.”, a spus Toader, la sediul Ministerului Justiției.

 

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost achitat joi de ÎCCJ în dosarul de corupţie în care a fost trimis în judecată de DNA alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova, în cazul cărora instanţa a dispus, de asemenea, achitarea.

ÎCCJ a decis revocarea mandatului de arestare emis în lipsă la începutul anului trecut pe numele lui Sebastian Ghiţă, care atunci se afla sub control judiciar în acest dosar, ridicarea sechestrului dispus de magistraţi pe bunurile lui Sebastian Ghiţă şi restituirea cauţiunii de 54 milioane de lei.

 

Ne puteți urmări și pe Google News