A fost LOVIT cu SABIA în cap, în timpul unei percheziții. Care este starea polițistului atacat de traficanții de DROGURI

A fost LOVIT cu SABIA în cap, în timpul unei percheziții. Care este starea polițistului atacat de traficanții de DROGURI

Dan Ciprian Sfichi, polițistul lovit cu sabia în cap, în urmă cu șase luni, continuă recuperarea acasă, după ce a supraviețuit ca prin minune.

La începutul lunii decembrie a anului trecut, Dan Ciprian Sfichi, polițist la Serviciul de Acțiuni Speciale, a fost atacat în timpul unei percheziții. Acțiunea viza câțiva inculpați care continuau să desfășoare trafic de droguri, deși aveau un dosar pe rol. Dan Sfichi a fost lovit în cap cu o sabie, de către unul dintre interlopi, a fost dus de urgență la spitalul din Suceava și a supraviețuit. După 6 luni de spitalizare, polițistul a fost externat și va continua recuperarea acasă. Bogdan Bănică, liderul de la Suceava al Sindicatului Național al Polițiștilor l-a vizitat pe colegul său și a postat un mesaj pe Facebook.

„Intrând pe poarta mare în curtea îngrijită, l-am văzut. Era cu spatele, sprijinit într-o cârjă metalică. Am intuit că e el, după statură, chiar dacă ultimele luni şi-au pus amprenta vizibil asupra sa. Când s-a întors cu privirea spre mine, vă mărturisesc, am rămas fără cuvinte. La propriu. Cip,...atât am putut pronunţa desluşit...Am vrut să îl ajut să urce treptele. A refuzat categoric: Mă descurc, sunt băiat mare! Şi s-a descurcat! Le-a urcat singurel, fără sprijin. .... Am stat la poveşti apoi, cu el, cu familia. Am glumit, luând soarta la mişto. Mai lipsea puţin şi mă încuraja el pe mine: hai, mă, o să fie bine!. Mă uitam în ochii lui şi citeam VIAŢĂ. Exact VIAŢĂ îi citeam în ochi, şi încredere, şi...bucurie. Bucuria de a trăi, conştient fiind că a fost la un pas să dea noroc cu Sf. Petru”.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News