Femeie din Focșani, forțată să nască pe jos, în iarbă, pentru că taximetristul n-a vrut s-o ducă la spital
- Dana Lascu
- 4 iunie 2018, 13:12
Un caz incredibil a avut loc la Focșani: o femeie de 33 de ani a fost forțată să nască pe jos, în iarbă, în crucea nopții, pentru că singurul taximetrist din zonă a refuzat s-o ducă la spital ca să nu-și murdărească mașina.
Șocanta întâmplare ar fi avut loc în jurul orei 1, în noaptea de duminică spre luni (3-4 iunie), lângă o stație de taxiuri, în cartierul Sud al municipiului Focșani.
Jurnaliștii de la Ziarul de Vrancea au aflat că femeia, în vârstă de 33 de ani, ar fi ieșit în noaptea de duminică spre luni în stradă, cu gândul să ia taxiul pentru a ajunge la spital, întrucât intrase în travaliu. Ajunsă în stația de taxi, însoțită de doi tineri, o fată și un băiat, femeia a găsit o singură mașină. Se pare, însă, că șoferul taxiului ar fi refuzat s-o transporte pe viitoarea mămică la spital, motivând că nu vrea să-și murdărească bancheta mașinii!
Pusă în fața refuzului categoric, femeia n-ar fi avut altă variantă decât aceea de a se întinde pe iarbă, lângă trotuar, și a năște neasistată de personal medical de specialitate, sub cerul liber.
Din povestirile unor martori din cartierul Sud, un bărbat care trecea cu mașina prin zonă a observat-o pe femeia întinsă pe jos și a oprit, ca să întrebe ce s-a întâmplat și dacă are nevoie de ajutor. A văzut însă, că femeia, care era în șoc și spunea doar „fetița mea, fetița mea”, deja născuse și avea pruncul pe pântece, cu cordonul ombilical încă netăiat. Imediat, omul ar fi sunat la 112 ca să anunțe situația. Ba chiar a luat o pătură din mașina sa și a acoperit femeia și pruncul, ca să nu le fie frig. A stat lângă proaspăta mămică și tinerii șocați până a venit ambulanța.
Din informațiile jurnalistilor vrânceni, medicul de pe ambulanță a fost cel care a tăiat cordonul ombilical al copilului. După intervenție, mama și fiica sa nou-născută au fost internate la spital și sunt în afara oricărui pericol.