Cea mai scurtă căsătorie din lume a durat 15 minute. Motivul divorțului a fost halucinant

Cea mai scurtă căsătorie din lume a durat 15 minute. Motivul divorțului a fost halucinant

Un cuplu de tineri din Dubai este un concurent serios pentru titlul de cea mai scurtă căsătorie din istorie, după ce mirele a decis să divorțeze de mireasă la mai puțin de 15 minute după ce s-a căsătorit cu ea

Un cuplu de tineri din Dubai este un concurent serios pentru titlul de cea mai scurtă căsătorie din istorie, după ce mirele a decis să divorțeze de mireasă la mai puțin de 15 minute după ce s-a căsătorit cu ea.

Conform unui contract pe care mirele și socrul său l-au semnat, mirele a fost de acord să plătească tatălui miresei 27.224 dolari în două tranșe – 13.612 dolari la semnarea contractului de căsătorie în interiorul biroului unui judecător pe legea Sharia și restul de bani după părăsirea biroului.

Mirele a făcut prima plată așa cum a fost discutat, dar imediat ce el și mireasa lui au ieșit din clădirea tribunalului, socrul său a cerut imediat cealaltă jumătate de bani, potrivit pulselive.co.ke.

Discuția a avut loc sub ochii celor prezenți la eveniment, iar mirele s-a simțit “insultat și umilit” de insistențele socrului său.

Astfel, tânărul s-a întors în tribunal și a divorțat de soția lui la mai puțin de 15 minute după oficializarea căsătoriei.

Mirele s-a simțit insultat și umilit de socrul său. I-a spus tatălui miresei că nu o vrea pe fată drept soție și a divorțat de ea în mai puțin de 15 minute de la semnarea actelor,  a declarat avocatul care s-a ocupat de caz.

         

 

Ne puteți urmări și pe Google News