COZMIN GUȘĂ a fost numit în consiliul de administraţie al fondului american care CONTROLEAZĂ MASS MEDIA

COZMIN GUȘĂ a fost numit în consiliul de administraţie al fondului american care CONTROLEAZĂ MASS MEDIA

Compania americană Ellaal Goldberg Corporation a anunţat astăzi că îşi extinde investiţiile pe piaţa media locală, în valoare de 50 de milioane de dolari, anunţate în urmă cu o lună.

Ellaal Goldberg este în negocieri avansate cu media din România pentru prima rundă de investiţii. Potrivit unor informaţii date publicităţii luna trecută, societatea americană vrea să investească în primul an 20 de milioane de dolari în presa românească.

Aceste investiţii importante urmăresc să aibă un impact crucial pentru menţinerea şi consolidarea unei prese libere şi independente în această regiune, se arată într-un comunicat al companiei.

Compania este în negocieri avansate privind prima rundă de investiţii de 20 de milioane de dolari, în primul an. De asemenea, compania a anunţat numirea lui Cozmin Guşă în consiliul de administraţie al organismului care realizează învestiţiile din România.

Cozmin Guşă a afirmat, la Realitatea TV, că fondul american care va realiza importante investiţii pe piaţa media din România este funcţional.

„Este un moment important pentru presa din România, sper să fie primit corespunzător, pentru că dacă o ducem rău din punctul de vedere al dezbaterii este şi din cauza defectărilor din mass-media românească. O spun cu regret. Unii nu au preferat să apere adevărul şi libertatea de exprimare, ci doar interese personale. Aceste investiţii americane în mass-media din România urmăresc de fapt aceste lucruri: libertatea de exprimare şi corelarea cu valorile de tip euro-atlantic care înseamnă, într-adevăr, şi o justiţie îndependentă. Practic, astea vor fi criteriile care vor funcţiona în momentul în care vom avea negocieri cu trusturile de presă interesate. În acest moment, fondul este funcţional, primele tranşe de bani există într-o bancă din Statele Unite. Urmează să fie operaţionale în câteva săptămâni sau luni pentru proiectele pe care noi le vom considera finanţabile în România", a explicat Cozmin Guşă.

„Este un board de adviseri din care fac eu parte. Mai face parte şi Lucian Sârb, care trăieşte acum în Franţa, el fiind partea europeană şi, sigur, reprezentantul Statelor Unite, care va fi un profesionist în mass-media şi marketing. În maximum o săptămână va fi selectar şi profesionistul american care va face parte din acest board de trei persoane, board care va decide felul în care se vor face investiţii. Modalitatea în care trusturile de presă pot aplica va fi detaliată, cel mai probabil, vineri, într-un comunicat de presă în care vor arăta şi persoanele de contact pentru trimiterea acestor proiecte pentru analizarea lor", a detaliat Cozmin Guşă, conform Realitatea.

Ne puteți urmări și pe Google News