„BAZACONIILE” din DENUNȚUL lui Orban. Cine sunt, de fapt, „AGENȚII PUTERILOR STRĂINE” pe care îi discută liderul PNL? „Nu sunt Mossad, ci...”
- Codrin Dobrescu
- 23 mai 2018, 09:20
Una dintre principalele asumpții pe care se bazează denunțul redactat de liderul PNL, Ludovic Orban, împotriva premierului Viorica Dăncilă este legată de colaborarea cu „puteri străine”. La o privire mai atentă, însă, un jurnalist cunoscut scoate la iveală lipsa fundamentelor acestei acuzații.
În textul denunțului lui Orban sunt menționate trei nume ale unor cetățeni israelieni, care au colaborat cu PSD la alegerile parlamentare. Reamintim că, despre aceștia, liderul social-democrat, Liviu Dragnea, a spus că nu sunt mai mult decât niște consultanți care au ajutat partidul prin expertiza lor.
„a) Legătura cu o putere sau organizație străină ori cu agenți ai acestora.
Astfel cum am arătat, făptuitoarea Dăncilă Vasilica Viorica a realizat în perioada 25-26 aprilie 2018 o vizită în statul Israel, după ce în prealabil a decis în Guvern că România își va muta ambasada din Tel Aviv la Ierusalim. În cadrul acestei vizite, făptuitoarea a intrat în contact direct cu reprezentanți ai statului Israel *putere străină.
Mai mult, Partidul Social Democrat (partid al cărei Președinte Executiv este doamna Dăncilă Vasilica Viorica) a angajat drept consultanți o serie de companii și/ sau persoane fizice din Israel, cum ar fi (conform informațiilor din presă):
- Moshe Klughaft;
- Sefi Shaked;
- Asaf Einsin”, se arată în textul plângerii penale formulate de Orban.
Jurnalistul israelian Attila Somfalvi încearcă să facă un pic de lumină în acest caz. Ziaristul a vorbit, marți seară, în cadrul emisiunii „Ediție Specială” de la Antena 3 despre identitatea celor care au devenit implicați indirect, prin denunțul lui Orban. Aceștia nu sunt agenții vreunei organizații secrete, ci simplii consultanți. Din acest punct de vedere, acuzațiile aduse de liberal „sunt bazaconii”.
„Expert în Constituția României nu sunt, nici în politica românească nu vreau să mă bag - nu cred că sunt eu omul care să analizeze politica internă din România, dar pot să vă spun că aceste trei persoane sunt experte. Îi știu personal de peste 10 ani pe toți trei - niciunul din ei nu are nicio legătură cu serviciile secrete israeliene, toți trei sunt strategi politici vechim cunoscuți, care au lucrat cu diferite partide din dreapta iraeliană și din stânga israeliană.
Unul dintre ei este căsătorit cu o româncă, au două fete împreună și trăiesc undeva în Europa. Deci nu MOSSAD, nu Shin Bet și nu protocoalele bătrânilor din Sion. Pot să vă spun clar: sunt bazaconii!”, a accentuat jurnalistul.