Ziua Eroilor, sărbătorită prin cântec: Zece ani într-un centenar istoric

Ziua Eroilor, sărbătorită prin cântec: Zece ani într-un centenar istoric

ZECE ANI ÎNTR-UN CENTENAR ISTORIC - Concert aniversar, manifestare găzduită în cadrul seratelor ATENEUL SFANTULUI PANTELIMON de la parohia Sfântul Pantelimon de la Foisorul de Foc din Bucuresti, joi, 17 mai 2018, de la ora 18.30, cu ocazia sărbătorii Înălțării Domnului şi Zilei Eroilor.

  Concertul aniversar este organizat în colaborare cu Şcoala Gimnazială "Maica Domnului" din București la împlinirea a zece ani de la reluarea activităţii "Ateneul Sfântului Pantelimon" de către Serviciul pentru tineret din cadrul comitetului parohial.  Concertul aniversar este coordonat de doamna profesoara Olga Szell si este sustinut cu participarea solistilor clasei de pian a domniei sale. Copiii şi tinerii parohiei «Sfântul Pantelimon»-Foişorul de Foc vor prezenta cu acest prilej expoziţia de icoane cu chipul Sfântului Ioan Botezătorul intitulată «Dumnezeu s-a milostivit», pregătită pe parcursul celor patru ateliere de pictură pe lemn ce s-a derulat în cadrul evenimentelor dedicate Anului omagial al unității de credință și de neam și Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română”.    Copiii au pictat icoanele lor cu conştiinţa că opera lor va contribui la o cercetare mai atentă a trecutului şi o valorificare a contribuţiei celor care au înfăptuit idealul reîntregirii României. Astfel, în ziua Înălțării Domnului şi a Eroilor, Ateneul Sfântului Pantelimon comemorează chipul luminos al Părintelui Gheorghe C. Creţu (1880-1956) de la Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foişorul de Foc din Bucureşti care se numără printre cei 250 de preoți ortodocși români care au însoțit trupele armatei române pe câmpurile de luptă în calitate de confesori militari. De asemenea, mai trebuie precizat în primul rând faptul că părintele Gheorghe C. Creţu a făcut parte din soborul de preoţi condus de arhimandritul Gurie Grosu care a oficiat în Catedrala Naşterii Domnului din Chişinău slujba de Te Deum ce a consfinţit Actul Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918.   Actriţa Simona Pandele va încheia seara cu prezentarea ultimului şi celui mai de amploare proiect realizat de "Ateneul Sfântului Pantelimon" în cei 10 ani de când şi-a reluat activitatea la parohia Sfântul Pantelimon - Foişorul de Foc din Bucureşti: "Osânda cărţilor".