„Liric rafinat și elegiac” - cum frumos îl încondeiază criticul literar Paul Cernat la 123 de ani de la naștere, Ion Eugen Iovanache a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai valoroși poeți interbelici. Povestea sa de viață este, de asemenea, fantastică.

Portretele realizate de criticul literar Paul Cernat sunt remarcabile. Cel al poetului Ion Vinea nu face excepție. Iată primele zvâcniri de pensulă: „(…) A fost ziua lui Ion Vinea (Ion Eugen Iovanache, n. 17 aprilie 1895, Giurgiu - m. pe 6 iulie 1964, București), la o zi după ce, bolnav terminal, a apucat să vadă apărut singurul său volum de versuri, îndelung amînatul și rescrisul Ora fîntînilor.

Neglijent cu managerizarea propriei creații, Vinea a fost un liric rafinat și elegiac, în top 10-ul interbelic autohton. După prietenul Gh. Jurgea-Negrilești, mama sa, grecoaica Olimpia, l-ar fi conceput de fapt cu un ofițer englez de marină, nu cu decavatul Alexandru Iovanache.

A debutat la efemera revistă Simbolul (1912), alături de prietenii S. Rosenstock (pe care el însuși l-a pseudonimizat „Tzara”, într-unul din jam session-urile poetic la Gîrceni-Vaslui), Marcel Iancu și Adrian Maniu. Inițierea poetică și cea erotică a celor doi prieteni - cu traiectorii divergente - e comună.

 

Pamfil Șeicaru l-a atras la „Evenimentul zilei”

„Antiburghez socialist, neu tralist în timpul Primului Război Mondial, frecventator al cercului Bogdan-Pitești (portretizat în romane sub numele Adam Gună), director al revistei pre-dadaiste Chemarea (1915) și al unor avataruri ale ei, ucenic al lui N. D. Cocea și Arghezi, va deveni, pe urmele lor, unul dintre marii noștri gazetari interbelici”, menționează Paul Cernat.

În continuare, câteva amănunte din cariera de jurnalist: „Director (între 1922-1932, alături de Marcel Iancu) al celei mai longevive reviste de avangardă autohtone, Contimporanul, căreia i-a împrumutat ceva din spiritul său eclectic și constructiv, acest promotor al tuturor tendințelor avangardiste, spirit cultivat și open mind, a fost „prins” între opțiuni artistice şi prietenii politice divergente (…). Amic cu avangardiști de pretutindeni, a avut, dincolo de divergențele ideologice, vechi relații cu Nae Ionescu și Pamfil Șeicaru. Ultimul l-a atras, în 1941, în colaborarea cu ziarul pro-antonescian Evenimentul zilei”.

 

Hamal, gipsar, „negru literar”

Răsturnarea monarhiei și instaurarea regimului comunist dau peste cap viața lui Vinea. Paul Cernat are din nou cuvântul: „Cîteva articole antisovietice (dar și posibila relație cu Intelligence Service) îi aduc, după 1945, ostracizarea (devine hamal, gipsar, magazioner, negru literar ș.a.). Antistalinismul lui Vinea a fost stimulat însă de pactul Ribbentrop-Molotov și de lectura autobiografiei lui Troțki”

 

„Pe Josephine a „împărțit-o” cu Ion Barbu”

Poetul Ion Vinea a fost un adevărat don Juan: „De o distincție aristocratică necontrafăcută, omul era un mare seducător, amant a sute de femei (pe Josephine Baker a „împărțit-o” cu amicul de cursă lungă Ion Barbu)”, dezvăluie Paul Cernat. Amorul „extins” cu Josephine (foto), spioană, dansatoare, actriță și cântăreață franceză de origine americană, poate fi trecut la „diverse”, pentru că Vinea a avut, din când în când, și intenții serioase.

„În prim-planul amorurilor se află Ana Maria Oardă - prima soție -, alias poeta Tana Quil (psudonim ales de Vinea după numele soției poetului latin Tarquiniu, Tanaquil), actrița Dida Solomon (a doua soție, recăsătorită cu „prințul roșu” Scarlat Callimachi), actrița și scriitoarea Nelly Cutava (a treia soție, recăsătorită cu gazetarul comunist Radu Popescu și devenită mama prozatorului Petru Popescu) dar, mai ales, Henriette Yvonne Stahl, alături de care a stat 14 ani (Henriette se va mărita apoi cu mult mai tînărul Petru Dumitriu - între trilogia Cronica de familie a acestuia și Lunatecii legăturile sînt complicate). Ultima soție, Elena Oghină, a avut o nepoată adoptată de Vinea”, dezvăluie Cernat.

 

Torturat și de legionari, și de comuniști

În ultima parte a vieții, Ion Vinea a suferit cumplit: „În interbelic, Vinea a avut relații strînse cu avangardiști de pretutindeni și, ca director al ziarului Facla, a militat împotriva extremei drepte, suferind agresiuni fizice dure din partea legionarilor”, detaliază Paul Cernat. Nici comuniștii nu l-au tratat mai bine: „ (...) Ultimele două decenii i-au fost un calvar. Fără drept de semnătură, arestat și torturat, eliberat la intervenția doctorului N. Lupu (primul editorialist al Contimporanului, apropiat al lui Groza și Maurer), își publică, pînă în 1960, traducerile sub numele lui Petru Dumitriu, a cărui emigrare îi aduce o nouă arestare lui Vinea și o primă arestare Henriettei - a tradus, ca nimeni altul la noi, din Edgar Poe, a tradus excelent și din Shakespeare. Recuperat forțat de regim ca propagandist pentru exil la revista Glasul patriei, (…) se îmbolnăvește de cancer și moare înainte de a împlini 70 de ani”, încheie criticul literar Paul Cernat.

 

„Lunatecii”, opera finisată pe patul de moarte

„Culegerea de prozopoeme fantaste Descîntecul. Flori de lampă (1925) și nuvelele psihanalitic-decadentiste din Paradisul suspinelor (1930), cu deschideri incitante spre sexualitatea infantilă - nu i-au asigurat un loc important în literatură, deși cunoscătorii, inclusiv adversarii, l-au apreciat mereu”, notează criticul Paul Cernat.

 

Și-a ironizat iubita, pe Henriette Yvonne Stahl

Ritmul devine alert: „Abia romanul postum Lunatecii, finisat pe patul de moarte împreună cu Henriette Yvonne Stahl (foto) și Mihai Gafița, e, cu toate inegalitățile lui, remarcabil: combinație de satiră a lumii gazetărești interbelice și de roman sentimental-simbolic, cu un alter ego oblomovian, estet și afemeiat, predestinat la ratare. Intriga e influențată de Scott Fitzgerald, roman pe care Vinea l-a recitit în anii ’60 via vechea sa amică emigrată Lili Haskill - sora pianistei Clara Haskill, altă prietenă din adolescență (cu Scott și Zelda Vinea s-a împrietenit în anii ’20, la Paris)”.

Și o picanterie: „Iritată de portretizarea ei în Lunatecii (bolnava vindecată și înșelată Laura Feraru) pe modelul „Blîndețea nopții” (n.r. - romanul lui Fitzgerald), Henriette se va răzbuna în romanele ei ulterioare, unde îl caricaturizează pe fostul partener erotoman (…)”.