Iohannis a refuzat revocarea șefei DNA. Tudorel Toader merge mai departe, pe mâna CCR

Iohannis a refuzat revocarea șefei DNA. Tudorel Toader merge mai departe, pe mâna CCR

Președintele Klaus Iohannis nu o revocă pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Șeful statului a făcut anunțul luni seara și a declarat că nu l-a convins raportul ministrului Justiției, Tudorel Toader, dar a ținut seama de avizul negativ dat de CSM.

Mai mult, președintele a pus sub semnul îndoielii obiectivitatea raportului făcut de ministrul Tudorel Toader, dar l-a considerat obiectiv pe cel al CSM, care este doar consultative.

Raportul CSM, garant al inde pendenței justiției, chiar dacă nu obligă, nu pote fi ignorant. Două autorități ale statului ajung la concluzii diametral opuse.

Motivele de revocare prezentate de ministrul Justiţiei nu au fost de natură să mă convingă. De altfel, în mare parte, ele nici nu corespund prevederilor legale aplicabile. În concluzie, nu voi da curs propunerii ministrului Justiţiei de revocare a doamnei Kovesi, procurorşef al DNA”, a spus Iohannis.

Ne puteți urmări și pe Google News

Imediat după anunțul făcut de președinte, ministrul Justiției a transmis că va sesiza Curtea Constituțională. „În condițiile în care Președintele României nu are abilitarea legală și nici competențele funcționale de evaluare a activității profesionale și manageriale desfășurate de procurorul șef al DNA; În condițiile în care argumentele care au stat la baza declanșării procedurii de revocare au devenit mai actuale și mai consistente;

● Văzând legislația aplicabilă în acest domeniu;

● Valorificând jurisprudența instanței de contencios constituțional,

Vom sesiza Curtea Constituțională cu privire la refuzul Președintelui de revocare din funcție a procurorului șef al DNA !” a anunțat Toader.