Italienii din România propun o scriitoare din Banat pentru Premiul Nobel
- Georgeta Petrovici
- 5 aprilie 2018, 15:42
Banatul are o scriitoare laureată cu Premiul Nobel, pe Herta Muller, dar și șanse ca premiul să revină încă uneia. O scriitoare din Banat tocmai a fost propusă la Premiul Nobel pentur literatură. Este vorba de Coleta de Sabata, singura femeie care a ocupat funcția de rector al Universității Politehnice din Timişoara, în toată istoria instituției.
Propunerea Coletei de Sabata aparţine Asociaţiei Italienilor din România. Nominalizarea are legătură cu cele șase volume reunite în romanul “Clanul de Niro”, inspirate din istoria emigrației italiene în Banat. În curând, acestea vor fi traduse şi în limba italiană. „Este primul anunț pe care îl fac în legătură cu propunerea noastră legat de doamna Coleta de Sabata, mai exact de activitatea sa ca scriitor, nu numai ca profesor cum a fost cunoscută. E un ciclu de romane, ”Clanul de Niro”, care a fost propus din partea Asociației pentru obținerea premiului Nobel. Am făcut această propunere pentru că am constatat, pe lângă importanța pentru noi ca asociație, mai are și o valoare literară, o valoare artistică, deci este un roman care merită această propunere”, spune Ioana Grosaru, președinta Asociației Italienilor din România citată de Ghidularadean.ro.
Coleta de Sabata s-a născut în anul 1935, la Arad, dar a trăit toată viața ei la Timişoara. Profesor universitar, scriitoarea a fost rectorul Universităţii Politehnica în perioada 1981-1989, iar după Revoluția din decembrie 1989, s-a dedicat tot mai mult activităţii literare. Ea a publicat romane de beletristică şi lucrări de prezentare a unor personalităţi şi realizări tehnice din Banat. (Sursa foto: UPT)