Jurnalistul Radu Soviani va fi audiat, miercuri, în cadrul Comisiei de Control a SRI, după ce a prezentat neregulile privind protocolul SRI-PÎCCJ.
După declarațiile lui Radu Soviani, SRI a ripostat pe contul oficial de Facebook, susținând că afirmațiile jurnalistului sunt false.
La rândul său, Soviani scrie pe Facebook:
„Vreau să fac o scurtă precizare. Cei de la SRI nu au ieșit să spună că e adevărat. Cei de la SRI au ieșit și au confirmat ceea ce am scris eu vineri pe blog, și anume că paginile 17, 18 prezintă indicii de falsificare și eu am prezentat șase indicii de falsificare. Prin fotografia publicată de Ovidiu Marincea sâmbătă și care ar reprezenta adevărata pagină 17, SRI și Eduard Helvig au confirmat că ceea ce SRI a publicat pe blog erau alte pagini decât originalele”, a spus Radu Soviani.