Episodul al treilea din serialul care e interviul cu Sebastian Ghiță s-a ocupat pe larg și în chip insistent de ceea ce aș putea numi mecanismul Denunțătorului de serviciu în cea mai mare Diversiune postdecembristă de la cea cu Teroriștii din decembrie 1989: Folosirea luptei împotriva corupției pentru răfuieli politico-mafiote.

Nu întîmplător continui să folosesc sintagma „Folosirea luptei împotriva corupției pentru răfuieli politico-mafiote” și după apariția, prin imitare a procesului din America, a formulei Statul paralel. Deși mult mai spectaculoasă și cu mult mai multe semnificații metafizice, formula Stat Paralel sau Deep State, invocată de Donald Trump în campanie, e practic inutilizabilă la noi. Candidatul la președinția Americii s-a referit la ceea ce s-a numit de mai mult timp Birocrația de la Washington, altfel spus, o structură alcătuită din instituții ale statului de drept, inclusiv cele de forță, cu ambiții de a decide în locul politicienilor aleși.

O structură alcătuită din mai multe instituții, deseori în conflict, care acționează în numele unor idealuri de Americă, văzute ca fiind neglijate de politicieni. Pînă acum nici măcar Donald Trump n-a putut dovedi existența unor altor interese – desigur, antidemocratice – din partea Statului paralel, decît cel de a conduce țara. În cazul României din ceea ce eu aș numi, la sugestia lui Mirel Curea, Noul obsedant deceniu (voi explica altădată ce-am vrut să spun prin asta), n-am avut de a face cu o birocrație, ci cu o Gașcă, formată la început pentru soluționarea unor chestiuni de siguranță națională sub comanda lui Traian Băsescu, dar care, profitînd de structura constituită ad-hoc, a început să funcționeze fără să știe Traian Băsescu și uneori împotriva acestuia (a se vedea afacerea cu fratele, primul semnal dat lui Traian Băsescu că Ei sînt mai puternici decît el, afacerea pozele de la Paris), și s-a sudat în timpul mandatului său și prin numeroasele sindrofii (petreceri, festivități, curvăsării). Acest Grup a folosit lupta împotriva corupției pentru a-și rezolva răfuielile lui politico-mafiote.

Abordînd cu Sebastian Ghiță tema denunțătorului, m-am confruntat cu tendința acestuia de a mă folosi în interesele sale, despre care n-am știre, deși le bănuiesc. Așa se explică desele și poate enervantele mele intervenții de aducere la subiect și de lămurire a unuia dintre cele mai importante mecanisme prin care lupta împotriva corupției a fost folosită pentru răfuieli politico-mafiote.

Instituția denunțătorului e folosită peste tot în lume de către organele de anchetă. Ca și la noi, organele de anchetă au la dispoziție prevederi legale prin care denunțătorul poate primi o pedeapsă mai mică decît ar merita-o dacă denunță și alte persoane decît cele deja anchetate de investigator. În Antimafia din Italia instituția se numește a Pocăitului. Așa cum se vede și din interviu, denunțătorul dintr-un dosar nu poate fi folosit decît în legă- tură cu dosarul respectiv. Spuneam în interviu că dacă un om de afaceri e convocat la DNA sub suspiciunea de a fi făcut afaceri de corupție cu lalele, firește că primul gînd al procurorului e să vadă dacă nu cumva afacerea, de regulă un contract dubios cu statul, n-a beneficiat de implicarea unui demnitar sau chiar a unui înalt demnitar. Întotdeauna, orice procuror care se respectă, cînd investighează o afacere de corupție, caută atît să descopere și să sancționeze întreaga rețea, cît și să descopere și să sancționeze complicitățile la nivel înalt. Nu pentru că procurorul ține să-și facă din asta un motiv de glorie, ci pentru că afacerile de corupție sînt cu atît mai grave cu cît ele ating nivele înalte ale statului. E normal ca procurorul să vadă dacă nu cumva omul de afaceri a beneficiat de complicitatea unor miniștri, a unor șefi din Poliție. Descoperirea și sancționarea acestora e benefică pentru societate din două puncte de vedere. Pe de o parte pentru că scoate din joc un punct putred al statului, pe de alta pentru că descurajează pe alți demnitari să se apuce de furat.

Cum apare mecanismul Denunțătorului în interviul lui Sebastian Ghiță?

Ca un instrument de răfuieli politico-mafiote și nu de descoperire a adevărului.

Am încercat împreună cu Sebastian Ghiță, pe parcursul episodului, să deslușim cum a funcționat și funcționează mecanismul denunțătorului ca instrument de Poliție politică. La un moment dat, eu am vorbit despre cazul Ovidiu Tender. Un caz căruia i-am consacrat două editoriale în 2015:

Cel din 1 martie 2015 și cel din 10 iunie 2015. În cel din 10 iunie 2015, scriam că în 28 ianuarie 2015 Binomul SRI-DNA era în mare încurcătură. Alina Bica, arestată preventiv, fusese trimisă în judecată pe 15 decembrie 2014. Nu mai putea fi ținută după gratii. Binomul voia însă să rămînă mai departe. Îi supărase rău și pe Florian Coldea și pe Codruța Kovesi vorbind după ce fusese trimisă la pușcărie. Pentru asta era nevoie de un nou dosar. Acesta fusese pus la fiert pe 16 decembrie 2014. Un dosar avea nevoie de un denunț. S-a apelat în acel moment la Ovidiu Tender. Acestuia i se spune să se urce în mașină și să depună la DNA un denunț prin care o acuza pe Alina Bica de a fi fost mituită de el. Alina Bica rămîne la închisoare și se pricopsește cu un nou Dosar făcut de DNA. Ovidiu Tender avea un proces la Apel. Într-un dosar fără nici o legătură cu cel în care depune el denunț. În schimbul denunțului, de care Binomul avea nevoie, i se promite că va primi o pedeapsă mult mai ușoară ca la Fond. Pentru asta pe 16 aprilie 2015, Ovidiu Tender primește de la DNA, sub semnătura lui Gheorghe Popovici, procuror șef de secție, o țidulă prin care e anunțat că beneficiază de prevederile dispozițiilor art. 19 din legea nr. 682/2002. Denunțul lui Ovidiu Tender n-avea nici o legătură cu procesul de la Curtea de apel pentru care primește celebrul 19. Era, cum spune Sebastian Ghiță în interviu, un fel de mituire din partea DNA, pentru că făcuse un denunț la cerere, comandat de Binom. Ovidiu Tender devenise un denunțător la ordin.

Asemănător se întîmplă cu Dinu Pescariu. Omul de afaceri e înhățat în dosarul Microsoft. Binomul are nevoie însă de un denunț împotriva Elenei Udrea, împotriva căreia se declanșase mașinăria de ranchiune de mahala a Codruței Kovesi. Prin urmare, lui Dinu Pescariu i se cere să semneze un denunț împotriva Elenei Udrea într-un dosar fără nici o legătură cu dosarul în care era implicat. Cum i se promite o mită sub forma unei nepuneri sub acuzare, Dinu Pescariu se prezintă la DNA cu denunțul pe 5 noiembrie 2014.

Așa cum arată Sebastian Ghiță, prin această mituire în numele articolului 19, s-a ivit în România denunțătorul de serviciu, cel care e pus să scrie un denunț dictat de procuror împotriva unei ținte. Vlad Cosma a fost unul dintre acești denunțători. Pentru a obține hîrtia cu articolul 19, el a scris și semnat 12 denunțuri despre țintele stabilite de DNA Ploiești. În timp ce lucra cu procurorii DNA Ploiești, suspectînd că aceștia nu-i vor da 19, s-a autoînregistrat.

S-ar putea face o listă în toată regula cu denunțătorii aflați la dispoziția Binomului. Fiecare dintre aceștia are la activ zeci de denunțuri împotriva țintelor stabilite de Binom, fără nici o legătură cu dosarul pentru care au fost anchetați. Aceasta deoarece denunțătorii de serviciu au fost la început acuzați într-un dosar. După ce li s-a prezentat acuzația, de regulă fără avocat, procurorul a pus deoparte dosarul și i-a întrebat dacă n-au un denunț despre X sau Y, promițîndu-le că vor beneficia de articolul 19. Ca și în cazul Vlad Cosma, dacă acesta răspundea că nu știe nimic, procurorul îi spunea, nu-i nimic, îți voi dicta eu ce să conțină denunțul, tu nu trebuie decît să semnezi. E ceea ce fac procurorii de la Unitatea de elită Ploiești cu Vlad Cosma chemîndu-l să depună denunț ori de cîte ori au nevoie de un denunțător. Un alt denunțător de serviciu e Tiberiu Urdăreanu. De precizat că acești denunțători devin colaboratori ai DNA în operațiunile Binomului de Poliție politică. La ei se apelează ori de cîte ori Binomul vrea să scoată din joc un politician.

Putem vorbi, astfel, de o recrutare a denunțătorilor după modelul recrutării turnătorilor de către Securitate. Cei mai mulți informatori ajungeau colaboratori ai Securității după ce Securitatea îi prinsese cu ceva.

În cazul turnătorilor de la Securitate, recrutarea se făcea de regulă după nevoia de a avea un informator întrun mediu sau pe lîngă o personalitate. Dacă, de exemplu, era nevoie de un turnător în interiorul unui grup suspect, se căuta imediat un ins membru sau apropiat al grupului care putea fi recrutat. Sebastian Ghiță a dezvăluit în premieră cum s-a procedat în cazul Victor Ponta, ales drept țintă în 2015, pentru că Binomul voia să-l forțeze să demisioneze din postul de premier:

Se cerea ca președintele Klaus Iohannis să aibă Guvernul meu.

Pentru a ajunge la premier, a fost înhățat Vlad Cosma, care trebuia să-l dea în gît pe Sebastian Ghiță, care, la rîndu-i, să-l dea în gît pe Victor Ponta. Denunțătorii de serviciu stau acasă și trebuie să răspundă la orice convocare. Deosebirea de turnătorul de la Securitate e în favoarea acestuia din urmă la capitolul moral. Turnătorul la Securitate, mai ales în perioada Ceaușescu, avea drept principală condiție să nu născocească, să toarne adevărul. Denunțătorul de serviciu e mult mai ticălos. El are misiunea să mintă. Din acest punct de vedere, e incorect să-i spunem Binomului „Noua Securitate”. Binomul a fost mai ticălos decît Securitatea.

P.S. Marți, 20 martie 2018, Curtea de Apel Ploiești a condamnat pe Mihai Gâdea, Bianca Nae, Mugur Ciuvică și Antena 3, în solidar, la plata sumei de 300.000 de lei despăgubiri morale Codruței Kovesi, șefa DNA, care i-a dat în judecată în civil pentru o emisiune din 19 iunie 2014, în care distinsa era acuzată c-a favorizat pe Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu în conflictul cu clanul Bercea Mondial.

În 16 octombrie 2015, Tribunalul București, îi condamna pe cei trei jurnaliști, cărora li s-a adăugat, Răsvan Savaliuc, la plata sumei de 250.000 de lei.

La vremea respectivă, deși jurnaliștii cu pricina îmi erau adversari, am intervenit violent la B1 Tv atît împotriva gestului incalificabil al unui demnitar de a da în judecată pentru pagube morale jurnaliști, încercînd o deosebire șuie între persoana sa ca demnitar și persoana sa ca persoană pur și simplu.

Am crezut la vremea respectivă că sentința fusese o rătăcire a Justiției noastre, dacă nu chiar dovada că așa zisul culoar tactic invocat de vorbărețul Dumbravă de la SRI funcționa în 2015.

Sentința de la Ploiești mă convinge că n-a fost o rătăcire, ci dimpotrivă, 7 martie 2018

„Doamna Kovesi v-a dat în judecată pe motiv că a suferit moral de nu știu cât, un milion de lei. Problema este următoarea. Cazul e aberant din start. Trebuia chiar de la prima ședintă să fie respins, un demnitar nu poate să sufere moral. Putea să sufere moral dacă era Veronica Micle sau maică la schit. Putea să fie îndreptățită dacă în urma a ceea ce ați spus își pierdea postul. Dacă avea o problemă de familie, dacă o lăsa soțul. Sau trei, cum s-a întâmplat la mine, au adus martori și au spus că se uitau la el cu dispreț. Ea nu a adus o probă a suferinței ei. Este o absurditate.

Nu poți să disociezi între persoana fizică și un demnitar. Când s-a dus la proces era diferită de șefa DNA? În cazul de față este un proces civil, ce treabă are dosarul dumneavoastră, aici intervine o presiune asupra magistraților, e un proces civil, n-are ce să caute DNA acolo, ce să afle din dosarul acela? E o formă de presiune, până la urmă. Eu am dat-o în judecată pe doamna Kovesi, a trimis avocata Parchetului General, din punctul acesta de vedere e o formă de presiune. Regulile democrației cereau ca ea, cu funcția pe care o are, să nu vă dea în judecată. DNA trebuie să răspundă care este legătura dintre dosarul dumneavoastră civil și dosarul de la DNA.”