Mese alese pentru toate încăperile casei

Mese alese pentru toate încăperile casei

O masă nu este doar „o simplă masă” atunci când intră în melanj cu restul obiectelor de decor din locuință. Trebuie să țineți cont de mulți factori înainte de a alege spațiul potrivit de luat masa. Deoarece acest spațiu va fi și locul unde veți bea cafeaua, locul unde veți scrie probabil liste lungi de cumpărături și locul unde veți așeza musafirii.

Forme multiple, culori, mese smart, mese vintage, mese futuriste, de lemn, de sticlă, de fier forjat și lista poate continua. În ziua de azi, o masă nu mai este „o simplă masă”, ci poate fi chiar și piesa de rezistență din punct de vedere al decorațiunilor interioare. Pentru că interesul cumpărătorilor a crescut în acest sens, producătorii și designerii au alcătuit un abecedar practic și simplu pentru alegerea formei potrivite, în funcție de încăparea în care va fi așeazată.

Dreptunghiular

O masă încăpătoare, care să cuprindă o familie nu foarte numeroasă, la cinele zilnice, dar și o petrecere cu 10 invitați, este cea dreptunghiulară cu posibilitatea de extindere prin sistem propriu inclus. De la o masă de șase persoane, în funcție de sistem, ea își poate mări volumul cu încă patru locuri.

Geometric

E tentant să fii în pas cu moda noilor accesorii pentru casă, iar mesele cu forme geometrice, futuriste sau cele în formă de frunză sunt foarte plăcute la vedere, dar sunt utile doar pentru a decora un spațiu mort al încăperii, iar utilitatea lor este limitată.

Smart

La noile expoziții de mobilier au apărut mesele smart, care sunt destinate camerelor de zi, având incluse sisteme de control al casei – lumină, căldură, tv și orice mai poate fi conectat prin wi-fi sau bluetooth. Prețurile acestor mese cu internet sunt astronomice, dar furnizorii promit reduceri substanțiale în toamna acestui an. Tot la categoria smart intră și mesele de cafea cu capac, adică cele care au un spațiu de depozitare sub blat, făcând din orice living o cameră ordonată. În acest caz, spun producătorii, atributul de „smart” se adresează cumpătătorului, care alege să-și simplifice viața prin mobilier cu depozitare inteligentă.

Rotund

Mesele rotunde nu sunt practice în spațiile foarte mici și intens circulate. Deci, bucătăria nu este un loc prietenos pentru ea. Masa din bucătărie este de preferat să fie mică și dreptunghiulară, ast fel încât să poată fi lipită de un perete pentru a economisi spațiu.

 

Ne puteți urmări și pe Google News