Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială. Cine este asistentul social NOMINALIZAT pentru al treilea an consecutiv

Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială. Cine este asistentul social NOMINALIZAT pentru al treilea an consecutiv

Un asistent social ce activează în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Mavromati a fost nominalizat pentru al treilea an consecutiv la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială. Raluca Sorlescu, cu o experienţă de 12 ani, îi sprijină pe cei mai săraci dintre bolnavii ce ajung în cadrul unităţii medicale.Ea poate fi susţinută în cadrul competiţiei printr-un vot, până la data de 26 februarie, la adresa http://poll.cnasr.ro/poll/4.

Cei care vor aduna cele mai multe voturi vor intra în atenţia unui juriu care va stabili premianţii acestei ediţii, jurizare ce va avea loc între 27 februarie şi 12 martie.

Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială este singurul eveniment naţional ce recompensează performanţa celor care lucrează în acest domeniu sau contribuie la dezvoltarea lui. Evenimentul se va desfăşura pe 20 martie 2018, la Ateneul Român, potrivit informațiilor stiri.botosani.ro.

În acest an Botoşaniul are mai multe nominalizări, în total fiind vorba de alţi cinci asistenţi sociali pe diverse categorii. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, în domeniul protecţiei copilului este nominalizată Topală Camelia, în cel al persoanelor cu dizabilităţi Asiminicesei Elena, pentru al doilea an, iar în domeniul reintegrării sociale a persoanei private de libertate sunt nominalizaţi trei asistenţi sociali, Bălăucă Gabriela, Maxim Andreea şi Piloş Liviu Constantin.