PREMIERUL POLONIEI, atacat din toate părțile. Morawiecki ACUZAT de ANTISEMITISM după ce a vorbit de „AUTORI EVREI” ai HOLOCAUSTULUI

PREMIERUL POLONIEI, atacat din toate părțile. Morawiecki ACUZAT de ANTISEMITISM după ce a vorbit de „AUTORI EVREI” ai HOLOCAUSTULUI

Un adevărat scandal a plecat de la un înalt demnitar din Polonia. Prim-ministrul Mateusz Morawiecki a vorbit, sâmbătă, despre „autori evrei” ai Holocaustului pentru a susţine recenta lege controversată destinată să apere Polonia de acuzaţii privind complicitate cu naziştii la genocid.

Prezent la Conferinţa de securitate de la Munchen, Morawiecki a fost întrebat de un jurnalist israelian, Ronen Bergman, dacă ar fi pedepsit în Polonia în cazul în care ar relata istoria unor membri ai familiei sale, deportaţi după ce fuseseră denunţaţi Gestapoului de către vecinii lor polonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează agerpres.ro.

 

 

„Aceasta nu va fi pedepsit, nu va fi considerat criminal să se spună că au existat autori polonezi (ai genocidului evreiesc - n.r.), la fel cum au existat şi autori evrei, autori ucraineni şi germani”, a declarat demnitarul din Polonia.

 

„Bineînţeles că nu vor exista urmăriri penale împotriva oamenilor care spun că au existat autori polonezi, pentru că ei au existat. Dar nu putem să amestecăm autori şi victime pentru că aceasta ar fi o insultă adusă tuturor evreilor şi tuturor polonezilor care au suferit atât de mult în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, a adăugat Morawiecki.

 

Noa Landau, de la publicaţia israeliană Haaretz, a reacţionat pe Twitter, denunţând afirmaţii „scandaloase” şi acuzând sala, care aplaudase întrebarea jurnalistului, că a rămas tăcută după răspunsul premierului polonez.

 

Ronen Bergman a relevat pe Twitter că „reacţia premierului polonez a fost incredibilă”.