ROMÂNIA, dornică să participe la RECONSTRUCȚIA economică a IRAKULUI

ROMÂNIA, dornică să participe la RECONSTRUCȚIA economică a IRAKULUI

Secretarul de stat din MAE Monica Dorina Gheorghiță a participat, ieri, la Conferința internațională pentru reconstrucția și dezvoltarea Republicii Irak, organizată în Statul Kuweit.

Oficialul român a evidențiat disponibilitatea pentru participarea României la procesul de reconstrucție post-conflict a Republicii Irak atât instituțională, cât și economică, transmițând interesul autorităților române de a împărtăși expertiza acumulată de România în procesele de tranziție politico-economică.

Confeirnța a urmărit mobilizarea resurselor comunității internaționale în sprijinul Iirakului, „ în contextul înfrângerii grupării teroriste ISIL/Daesh și având în vedere importanța stabilității acestui stat pentru întreaga regiune”, preciează un comunicat al MAE român remis presei..

Conferința internațională pentru reconstrucția și dezvoltarea Republicii Irak a fost organizată sub patronajul Emirului Statului Kuweit, Șeic Sabah Al-Ahmed Al-Jaber Al-Sabah și al prim-ministrului irakian, Haider al-Abadi, în colaborare cu Banca Mondială, pentru a dezbate agenda de reconstrucție și dezvoltare, aspecte privind asistența internațională pentru dezvoltare și proiectele implementate de către organizațiile non-guvernamentale.

Evenimentul a fost co-prezidat de António Guterres, Secretar General al Organizației Națiunilor Unite și Federica Mogherini, Înalt Reprezentant pentru Politica Externă și de Securitate și Vicepreședinte al Comisiei Europene, precizează sursa citată.

Ne puteți urmări și pe Google News