MARTE seamănă izbitor cu PĂMÂNTUL! Imagini incredibile de la NASA!
- Dana Lascu
- 2 februarie 2018, 13:50
Imaginile incredibile de pe Marte filmate de NASA. Arată ca și cum ar fi de pe Pământ! Sonda Curiosity de la Laboratorul de Propulsie al Agenției Spațiale Americane din Pasadena, California, care a aterizat pe Marte în 2012, acum peste 2.000 de zile, a transmis o panoramă incredibilă.
Una din camerele de la bordul sondei Mars Curiosity a NASA, care explorează „Planera Roșie” din 2012, a surprins 16 imagini care, puse la cap la cap, și filtrate cu efecte vizuale, arată o panoramă deloc străină ochiului uman. Arată ca și cum ar fi de pe Pământ!
Pe cele 16 imagini lipite de NASA, lumina a fost filtrată ca să arate la fel ca în condiții normale pe Pământ, ceea ce le dă un fundal albastru, nu roșu așa cum ne-am aștepta. Incredibilele imagini au fost surprinse de la o altitudine de 327 de metri deasupra Craterului Gale, care a fost creat acum 3,5-3,8 milioane de ani și care are un diametru de 154 de kilometri, cam cât au împreună statele americane Rhode Island și Connecticut.
La orizont se vede marginea de nord a craterului, care e situată cam la 2 kilometri de locul de unde fotografiază sonda NASA. Datorită atmosferei incredibil de rarefiate un munte care se află la 80 de kilometri depărtare se poate vedea în fundal. După o călătorie de 560 de milioane de kilometri prin spațiu, sonda Curiosity a aterizat pe marte la o distanță de doar 2,4 kilometri de punctul unde era planificat să o facă. Din 6 august 2012 până acum, sonda a reușit să parcurgă 18 kilometri, examinând de-a lungul drumului spre partea sudică a craterului diverse forme de relief.
Într-un comunicat, cercetătorul principal al proietului Curiosity, Ashwin Vasavada, spune că „Deși Curiosity urcă în mod constant de 5 ani, aceste a fost primul moment în care am putut să ne uităm în urmă și să vedem ce spațiu am parcurs”. NASA a dat publicității și mai multe fotografii care arată diferite puncte din călătoria sondei Curiosity.