Sunt vremurile în care, când te apucă înserarea pe drum, te tot uiți în spate și tresari la orice fâșâit. Așa am venit și eu în seara aceasta, după ce am traversat un loc destul de pustiu.

În fața blocului, de-o parte și de alta a scării, am văzut două mogâldețe care ședeau. În jur, beznă. Am ezitat o clipă, apoi m-am avântat. Am spus bună seara și atunci și-au ridicat capetele din piept.

Erau îmbrăcați în portocaliu, am dedus că erau oameni de la REBU. Mi-au răspuns la salut și i-am întrebat ce fac. „Stăm și noi puțin, ne-a plouat azi toată ziua, ca pe câini”

I-am privit compătimitor, le-am urat o seară bună (cât cinism!) și am intrat în bloc. Am apăsat cu putere ușa, să fiu sigură că-i închisă. Am privit în urmă unde am lăsat două mogâldețe care și-au băgat din nou capul în piept și ședeau pe un ciment rece și ud.

Am trecut pe lângă caloriferul de fontă care duduie continuu. Duduia și când afară erau 15 grade. La fel este și la celelalte etaje, până la 2. Că așa vor locatarii, să fie cald în holul blocului pe unde treci timp de 10 secunde. Că-i la comun și că așa le-au spus lor de la RADET, că strică echilibrul termic dacă nu-i pe scara blocului ca în saună.

M-au obosit discuțiile cu ei și încercările de a-i face să înțeleagă că e risipă, bani aruncați. Cum eu nu sunt proprietară, mi-am îngăduit să zic doar că unora nu le dă municipalitatea atâtea impozite și taxe câte ar merita. Plus una pe prostie.

Așadar, am traversat holul și când am pus piciorul pe prima scară m-am întors. Am deschis ușa și le-am spus:

- Vă rog să intrați, stați puțin lângă calorifer să vă încălziți.

Și-au ridicat capetele din piept, s-au privit, m-au privit.

- Lăsați, că imediat mergem să terminăm de măturat.

- Tocmai de-aia, măcar vă încălziți puțin mâinile și picioarele.

S-au ridicat anevoie, de parcă ar fi fost trași înapoi de toate gunoaiele pe care le strâng în urma noastră. Au intrat timid. Sincer, un pic mă temeam. Nu știi niciodată care pot fi reacțiile unor necunoscuți. Mă temeam și de ce se va întâmpla dacă vine vreun locatar. La cum îi știu pe câțiva, sigur m-ar fi aruncat într-o pubelă. Laolaltă cu măturătorii. Unul era mai tânăr, celălalt mai în vârstă, dar nu foarte. Tânărul s-a pus în genunchi și și-a lipit obrazul și palmele de calorifer.

- Chiar așa frig ți-a fost? l-a întrebat cel mai în vârstă.

Băiatul a dat din cap că da. Celălalt mi-a zâmbit și parcă îmi cerea înțelegere.

- Așa-s tinerii, nu-s atât de rezistenți. Eu, dacă am stat toată viața pe străzi, cu mătura-n mână, sunt călit. Pe mamă-sa am trimis-o acasă, facem noi în locul ei. Că-i femeie și a stat până acum o oră.

- E fiul dvs?

- Da. Cel mai mic.

Și-a pus și el palmele pe calorifer.

- Doamnă, ce să facem? Câștigăm și noi un ban. Puțin, da’ cinstit. Mi-ar fi plăcut să facă măcar el carte, să nu fie ca noi. Dar e greșeala noastră. Dacă nu a auzit în casă decât de sărăcie, de unde să-și dorească să nu fie sărac?

Am tresărit. Omul ăsta sigur nu citise „Tată bogat, tată sărac”, dar a enunțat exact ce spune cartea, motivul pentru care oamenii săraci sunt și mai săraci, iar bogații și mai bogați. Copiii săracilor aud în casă numai despre sărăcie, nici școala, nici familia nu le face educație financiară. Desigur, sunt și cazuri de copii ambițioși care își depășesc condiția, care fac școli, dar care mai târziu intră în „cursa șobolanului”.

Am discutat cu omul despre necazuri și neajunsuri. Avea ochii grei, fără strălucire, resemnați. I-am zâmbit și i-am spus o expresie pe care o auzisem cândva: Lăsați, mai bine să fii sărac decât să n-ai nimic. În mod surprinzător, a prins repede ideea. Noi avem suflet și avem copii, doamnă dragă. Apoi a privit spre ieșire și a zâmbit: Și măturoaiele alea.

Eu eram puțin neliniștită și mă rugam la toți sfinții să nu iasă vreun vecin. Parcă mi-a ghicit gândurile.

- Băiete, hai să mergem, că doamna nu poate să stea toată seara după noi. Hai, că te mai încălzești acasă. Apoi mi-a zis mie: e băiatul lu’ mamă-sa. Las' că se însoară el și vede cum e.

Băiatul s-a ridicat și s-au îndreptat către ușă. Eu am rămas câțiva pași în urmă. Nu voiam să închid ușa după ei, să mă asigur că este închisă.

- Mulțumim, doamnă. Să fiți sănătoasă!

A ieșit și a împins ușa, să fie bine închisă.

I-am privit și m-am gândit că în temereile noastre tot închidem uși, mai ales pe cele ale sufletului.