Publicistul Marian Nazat, apărător al fostului lider al partidului aflat la guvernare, Liviu Dragnea - recent condamnat la trei ani și șase luni de închisoare -, a explicat în detaliu contextul în care clientul său a ajuns după gratii. Chichițele avocățești, săgețile bine țintite și ironiile fine întregesc scenariul celei mai răsunătoare condamnări din ultimii ani.

Reproducem, mai jos, integral, textul lui Marian Nazat:

„Cronica unei execuții publice

Luni, 20 mai 2019. La Înalta Curte de Casație și Justiție are loc ultimul termen în dosarul liderului pesedist Liviu Dragnea. Afară, în stradă, grupările pro și contra zbiară ca niște căpiați. Repet de câteva ori în fața completului de judecată, premonitoriu, numele lui Mencius. Verdictul se amână, cum altfel?, la 27 mai 2019, după alegeri. În aceeași zi, instanța se va pronunța și în cauza peneliștilor George Scutaru și Dan Motreanu. Pe amurgite, la Rahova, este adus din țările calde și Radu Mazăre. Simbolul stângii hrăpărețe, în opinia multora. Electoratul haștagist avea nevoie de un șoc emoțional, statul iohannist lucrează cu aprindere pentru… întreprinderea transnațională.

Vineri, 24 mai 2019, Casual Friday, dacă luăm în serios Ambasada Danemarcei la București. „Care-i prognoza? Va fi o duminică fierbinte și după, posibil să fie mai răcoare!” citim pe o postare ciudată, un fel de parolă, de genul celei cu „Radu cel Frumos” din decembrie 1989. O înșiruire de cuvinte declanșatoare a crimei judiciare, asemănătoare asasinatului căruia i-au căzut victime soții Ceaușescu. Mă ia cu frig pe șira spinării, vikingii nu risipesc vorbe aiurea, știu ei ce știu.

Duminică, 26 mai 2019. Seara, la închiderea urnelor de vot, Klaus cel Fălos și Răzbunător proclamă orgasmic victoria zdrobitoare a Dreptei reunite sub sloganul „Muie, PSD!” Ori de câte ori îl privesc pe sibian, îmi repet că Lev Tolstoi n-a greșit cu nimic când a zis că „înfumurarea micșorează capacitatea intelectuală.”[1] La o populime ca a noastră, nici că se potrivea altceva! La scurt timp, Liviu Dragnea iese să ne anunțe că totul e pierdut. Discursul unui om sfârșit. Bate în retragere și încearcă să-i îmbuneze pe lunetiștii care luaseră deja linia de ochire.

Luni, 27 mai 2019, ora 12. Paiața de la Cotroceni dă buluc pe micile ecrane și anunță, nitam-nisam, că „hoții și infractorii trebuie să stea la pușcărie”. Peste o oră și ceva, apare și decizia de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Exact cum le recomanda implicit Klaus Werner Iohannis, curată coincidență ! În cazul liberalilor, pronunțarea va fi la 10 iunie, prea bătea la ochi inegalitatea de tratament penal. Cretinii din noua societate civilă iau cu asalt Piața Victoriei și desfac sticlele cu șampanie. Țara de cobai a ajuns o țară de canibali, nu înainte de a fi traversat și stepa ieruncilor. Țiganii au obiceiul de a chefui cu morții în cimitire, huliganii junglei multilateral globalizate sunt mai sofisticați: ciocnesc paharele cu licori scumpe pe leșurile adversarilor.

Marți, 28 mai 2019. Potăile pesediste amușină mirosul de sânge și se întorc la carmangeria din Kiseleff. Mulți dintre pupincuriștii încarceratului își arată bărbăția la catafalcul proaspăt dispărutului și se angajează să… reformeze partidul. Ceilalți, recent ostracizați, sunt reevaluați și își recapătă brusc apetența pentru funcții. Vorba cuiva din anii ’90: „S-au deconspirat!”

Miercuri, 29 mai 2019. Viorica lu’ Dăncilă are o revelație: „Nu știu ce e ăla stat paralel, eu am fost plecată din țară vreo nouă ani. Nu m-ați auzit și nici nu o să mă auziți vorbind despre așa ceva !” Sărmana, iartă-i, Doamne, pe cei săraci cu duhul! În jurul clădirii Guvernului se reped dulăii, marii carnasieri, cu Klemm în frunte, care avusese grijă să iscălească și diplomele de merit pentru zeloșii activiști filoamericani din presa dâmbovițeană aservită. „Idiotul util” își făcuse datoria cu vâf și-ndesat și merita recompensele. În siajul yankeului s-a ivit și un maidanez pripășit o vreme pe malurile Potomacului, ridiculizat de Ion Iliescu cu un apelativ greu de uitat: „Prostănacul”.

Întors de la Bruxelles, vremelnicul locatar al palatului din Deal s-a înfățișat grabnic și impozant la microfon, cu același rânjet tâmp- sfidător. „Bravo poporului român, euro-stăpânii vă felicită, ați votat exact pe gustul lor!” și-a lăudat el compatrioții, de parcă era părintele unui copil oligofren mângâiat pentru că se spălase pe mâini după ce fusese la closet. Și, bineînțeles, a cerut demiterea unor miniștri proscriși, imediat! Care „imediat înseamnă imediat”! „Domnii cu această convingere a lor că pot ajuta poporul sunt aidoma căpușelor care ar vrea să însănătoșească omul pe care îl parazitează”[2], mă trezesc cugetând aidoma scriitorului rus.

Pe la nămiaz, Ambasada Marii Britanii, tot de la noi, a lămurit definitiv lucrurile: „Moment excepțional pentru democrația românească. La trei decenii după căderea comunismului, România a demonstrat zilele acestea, prin prezența masivă la vot și printr-o decizie cheie a justiției, că instituțiile sale funcționează”. Quod erat demonstrandum.

Mă frec la ochi și mă rog ca autorii comunicatului britanic să aibă parte de sentințe în care judecătorii să-i trimită la carceră deoarece un martor, de pildă, a declarat că John „era un fel de Dumnezeu, în sensul că toată lumea îl asculta, să nu îl supere”, aceasta fiind „cea mai sugestivă și relevantă” depoziție… Sau că sociologul E. Tannenbaum scria în cărțulia sa, Experiența fascistă: societatea și cultura italiană, că „influenţa interpersonală exercitată într-o situaţie definită şi dirijată, graţie proceselor de comunicare, spre atingerea unui scop determinat”. Ori: „Este cunoscut faptul că o persoană cu cât deţine mai multă putere, «cu atât este mai larg teritoriul de manevră al acesteia şi cu atât mai sigură eficienţa tacticilor de influenţă aplicate»” (din păcate nu ni se spune cine-i autorul perlei…). Mda, „conducerea și puterea sunt esențial sinonime”, se bagă în vorbă și F.E. Fiedler și uite cum participația penală a instigării și-a găsit o motivare doctă și cosmopolită.

De aici până la înlăturarea prezumției de nevinovăție n-a mai rămas decât un pas, lesne făcut prin două întrebări memorabile. Ce to be or not to be, Shakespeare e un biet diletant! Așadar, raționamentul se termină cu semne de întrebare:

– „Or, dacă inculpata a susţinut că a avut printre temele de discuţii şi pe cele referitoare la buget, confirmate de inculpatul Dragnea Nicolae Liviu care, după precizările sale, s-ar fi purtat doar în prezenţa martorei Magheru şi secretarului judeţului, de ce nu ar fi credibilă susţinerea inculpatei Alesu Floarea că ar fi discutat despre situaţia celor două angajate doar cu Liviu Nicolae Dragnea?”;

– „Or, dacă cu inculpata Stoica Anisa Niculina a purtat o discuţie într-un spaţiu aglomerat, după şedinţa biroului permanent, legată de angajarea acesteia, de ce nu ar fi credibilă și susţinerea inculpatei Alesu Floarea potrivit căreia ar fi avut o discuţie pe holul de la ieşirea din sala de şedinţă a Consiliului Judeţean, înainte de începerea conferinţei de presă, referitoare la rezolvarea situaţiei celor două angajate, Botorogeanu Adriana şi Stoica Anisa?”

Mai contează că nefericita instigată, confruntată, în prezența pretoriului de judecată, cu instigatorul, devenit dușmanul poporului cretinizat cu premeditare, a relatat că „domnul Dragnea nu mi-a impus să le ţin angajate pe cele două, puteam să iau o măsură de sancţionare a acestora, dar nu am luat-o.

Domnul Dragnea nu mi-a reproşat niciodată că, aşa cum am arătat, am sancţionat-o disciplinar pe Stoica Anisa. Arăt că domnul Liviu Dragnea nu mi-a reproşat că am chemat-o la muncă pe Stoica Anisa Niculina.

Când domnul Dumitrescu mi-a spus să o chem la serviciu pe Stoica Anisa nu am discutat acest aspect cu Liviu Dragnea. (…)

Nu, inculpatul Liviu Dragnea nu a exercitat asupra mea niciun fel de constrângere ori presiune pentru menţinerea pe funcţie a celor două persoane.

Nu, nu cunosc ca inculpatul Liviu Dragnea să-şi fi exercitat influenţa din perspectiva celor două funcţii îndeplinite asupra vreunei persoane din conducerea DGASPC Teleorman»” și „De față la această discuție între mine și Liviu Dragnea nu a mai fost prezentă nicio persoană. Nu pot indica o persoana care să confirme aceste întâlniri și obiectul legat de cele două persoane.”

Chichițe avocățești, vor ricana viermii necrofagi înmulțiți cu miile pe leșul unei țări sugrumate cu perna statului de drept. Au trebuit trei decenii ca să ne predăm străinilor  în chiotele de bucurie ale imbecililor cu atitudine. Societatea deschisă a închis România în zgomotul asurzitor al cătușelor, ce paradox sinistru ! De aceea, propun ca pe frontispiciul fiecărei instanțe băștinașe să dăltuim în eternitate citatul blestemat al chinezului Mencius: „Acolo unde există voința de a condamna, există și probe”. Ce „Justitia domina et regina omnium virtutum” ? Baliverne romane… Fiindcă voința e  totul, nicidecum legea!”

[1] Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910)

[2] Lev Nikolaevici Tolstoi, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910)