Securistul Hodiș, impresionat de memoriile disidenului Ursu: „A prezentat foarte frumos Grecia!”

Securistul Hodiș, impresionat de memoriile disidenului Ursu: „A prezentat foarte frumos Grecia!”

Procesul privind moartea disidentului Gheorghe Ursu se apropie de fi nal la Curtea de Apel București, după ce instanța l-a audiat, ieri, pe Vasile Hodiș, unul dintre cei doi ofițeri de Securitate rămași în viață care au fost deferiți justiției pentru infracțiuni contra umanității. Celălalt, Marin Pîrvulescu, a fost audiat pe 25 aprilie

Vasile Hodiș, care era locotenent major al Se curității, în 1985, atunci când Gheorghe Ursu a fost ucis în timpul an chetei, s-a declarat nevinovat și a susținut că nu are nicio legătură cu faptele pentru care a fost trimis în judecată.

„Am participat numai la percheziția de la domiciliul lui Ursu Gheorghe. Precizez că aceasta a fost prima percheziție reală la care am participat, mai participasem doar la simulări (n.r. – în școala militară). La percheziție s-au găsit mai multe materiale considerate interzise de legea în vigoare la acea data: „Ma vie” (fr. – Viața mea) de Troțki și „Arhipelagul Gulag”, de Soljenițîn, precum și publicații în limba română editate de postul Europa Liberă sau de Grupul de la Paris”, a relatat fostul ofițer al Securității.

 Tot atunci, spune Hodiș că a văzut pentru prima dată cum arăta o drahmă, moneda grecească înainte ca Republica Elenă să treacă la euro. „Cu aceeași ocazie s-a găsit și valută: mărci germane, lire italiene, shekeli isralelieni și valuta...îmi scapă...drahme! Atunci am văzut și eu cum arată (drahmele). Nu era o sumă mare. S-au mai ridicat 40-50 de caiete ale domnului Ursu, cu însemnări personale. Din câte îmi amintesc, caietele-jurnal au fost repartizate lucrătorilor Serviciul II. Mi-au fost și mie rapartizate două caiete, privind vizita în Grecia. Ni s-a atras atenția cu ocazia instruirii să consemnăm dacă sunt însemnări care vizau ofense aduse orânduirii socialiste. (Ursu – n.r.) A prezentat foarte frumos vizita în Grecia!. Ursu Gheorghe a scris si o carte, Europa Mea, unde spunea ca România va fi în Uniunea Europeană.”, a mai spus Vasile Hodiș.

 

Schimbare de încadrare

La termenul de ieri al procesului, Parchetul a depus o cerere prin care a arătat că, din punctul de vedere al legii mai favorabile, în cazul celor doi – Vasile Hodiș și Marin Pîrvulescu – s-ar aplica mai degrabă încadrarea de „supunere la tratamente neomenoase a unei persoane căzute sub puterea adversarului”. Asta i-a determinat pe avocații celor doi să solicite un termen pentru pregătirea apărării, considerând că noua încadrare ar echivala cu „un nou rechizoitoriu”. Judecătorul a considerat că demersul Parchetului nu echivalează cu o schimbare de încadrare, ci cu succesiunea legilor în timp, iar procesul va continua pe data de 19 iunie.

 

Ne puteți urmări și pe Google News