Eveniment major. Summitul de la Sibiu: liderii europeni vor pune bazele viitorului comun al Uniunii Europene. HOROSCOPUL LUI DOM' PROFESOR

Eveniment major. Summitul de la Sibiu: liderii europeni vor pune bazele viitorului comun al Uniunii Europene. HOROSCOPUL LUI DOM' PROFESOR

Horoscop Sunt pline ziarele de extratereștri, dar sunt mult mai înclinat să iau în considerare raportul RAND şi declaraţiile NASA care spun că au fost nişte contacte punctuale cu extratereştrii, câteva doar, unele istorice, dar extratereştrii nu au nicio intenţie să stabilească legături, de orice natură, cu pământenii. Pur şi simplu nu îi interesează Pământul, o planetă săracă, singura bogăţie este...apa, o planetă aflată la periferia Galaxiei. Şi populată de maimuţe războinice şi isterice care au mai descoperit şi bomba atomică.

 

 

 

 

 

Horoscop Pe 9 mai s-au născut Pancho Gonzales, Albert Finney, Glenda Jackson, Lucian Blaga, Ion Ţiriac, Marius Ţeicu.

 

 

Horoscop În calendarul creştin-ortodox fix sunt Sf. Niculae de Vară, Sf. Isaia și Sf. Hristofor. Dintr-o pricină, sau alta moaştele arhiereului din Mira Lichiei au fost mutate în Var (Bari). Se pare că au fost furate de veneţieni... din prea multă pioșenie, probabil. Protector al marinarilor şi al drumeţilor, Sf.Nicolae a mai făcut un drum! În „Kalendar” nimic, nothing, rien, keine, nicievo, nada, niente... doar Joia Neagră, în calendarul mobil.

 

 

Dar, interesant este Sf. Hristofor pe care îl pomenim astăzi. Cronica spune că a trăit pe la anii 250 pe timpul împăratului roman Deciu. „Se spune despre el lucruri minunate şi preamărite, cum că a fost căpcăun, cu cap de câine şi avea puteri mari de nici două sute de oameni nu au putut să-i stea împotrivă” Vieţile Sfinţilor.

 

Numele lui Hristofor era Rpreve, ceea ce, se pare, în arameică înseamna cel care vine de departe, cel care vine de după orizont. Minunile Sf. Hristofor sunt multe şi de mirare: învaţă pe loc să vorbească omeneşte, înmulţeşte pâinile şi alimentele, converteşte pe mulţi şi mai ales pe două desfrânate care sunt pomenite tot astăzi, iar când a fost torturat sfântul Hristofor „stătea liniştit ca şi când s-ar afla la odihnă şi povestea nişte lucruri minunate, de mulţi necrezute”.

 

Poate o reprezentare creştină a puternicului zeu egiptean Anubis cel cu cap de câine, care, în „Stargate” dădea atâta de furcă fiinţelor de lumină, „înălţaţilor”. Sau, un extraterestru?

 

Sunt pline ziarele de extratereștri, dar sunt mult mai înclinat să iau în considerare raportul RAND şi declaraţiile NASA care spun că au fost nişte contacte punctuale cu extratereştrii, câteva doar, unele istorice, dar extratereştrii nu au nicio intenţie să stabilească legături, de orice natură, cu pământenii. Pur şi simplu nu îi interesează Pământul, o planetă săracă, singura bogăţie este...apa, o planetă aflată la periferia Galaxiei. Şi populată de maimuţe războinice şi isterice care au mai descoperit şi bomba atomică.

Dar, se întâmplă lucruri importante, după cum declară Reprezentanța UE la București:

”La 9 mai 2019, liderii UE se vor întâlni la Sibiu, după cum a sugerat președintele Juncker în discursul său din 2017 privind starea Uniunii, pentru a discuta viitoarea agendă strategică a UE pentru perioada 2019-2024. Aceștia vor discuta despre provocările și prioritățile UE în perspectiva următorilor ani. Agenda actuală a fost convenită în iunie 2014 de Consiliul European și a fost transpusă în cele 10 priorități politice ale Comisiei Juncker. După cinci ani, eforturile de punere în aplicare a acestor priorități s-au materializat în rezultate concrete pentru cetățeni, în pofida unor dificultăți neprevăzute, care continuă să reprezinte provocări serioase pentru Uniunea noastră. Plecând de la recomandările de politică privind modul în care Europa își poate modela viitorul prezentate săptămâna trecută, Comisia analizează astăzi realizările din ultimii cinci ani.

Aici: Descarcă fișele informative despre cele 10 priorități ale Comisiei

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „În momentul preluării mandatului, spuneam că este ultima noastră șansă de a le arăta europenilor că Uniunea acționează pentru ei. În ultimii cinci ani am lucrat necontenit pentru a onora promisiunile pe care le-am făcut. În unele domenii, cred că am depășit așteptările, însă în altele, este posibil ca acestea să nu fi fost atinse. Am convingerea însă că am acționat întotdeauna în domeniile în care miza a fost cea mai importantă. Acum UE trebuie să privească înainte, să învețe din experiența trecutului și să valorifice reușitele. Trebuie să dăm dovadă de și mai multă ambiție și să ne axăm și mai mult decât până acum pe ceea ce contează.”

Cele 10 priorități ale Comisiei Juncker s-au axat pe aspectele care contează cel mai mult pentru europeni: revigorarea pieței locurilor de muncă, relansarea creșterii economice și a investițiilor, consolidarea echității sociale, gestionarea migrației, reducerea amenințărilor la adresa securității, deblocarea potențialului tranziției digitale și energetice, consolidarea rolului UE pe scena internațională și sporirea transparenței și a legitimității democratice.

Până în vara anului 2018, Comisia Juncker prezentase toate propunerile legislative pe care se angajase să le prezinte la începutul mandatului său. În total, Comisia a formulat 471 de noi propuneri legislative și a preluat alte 44 de propuneri care fuseseră prezentate în cursul mandatelor anterioare ale Comisiei. Dintre acestea, 348 de propuneri au fost adoptate sau aprobate de Parlamentul European și de Consiliu în cursul actualului mandat.

Comisia a publicat pe 8 mai o serie de 20 de fișe informative care demonstrează modul în care UE a reușit să își onoreze angajamentele asumate în 2014 în cadrul agendei strategice a Consiliului European și în cele 10 priorități politice ale Comisiei Juncker.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a prezentat o serie de recomandări de politică privind modul în care Europa își poate modela viitorul într-o lume tot mai nesigură și multipolară. Comisia a recomandat ca agenda strategică a UE pentru perioada 2019-2024 să se concentreze asupra a 5 dimensiuni principale:

  • o Europă care protejează, deoarece, în contextul mondial actual, pacea înseamnă putere;
  • o Europă competitivă care investește în tehnologiile viitorului și sprijină cele mai importante atuuri ale noastre: piața unică, industria noastră și moneda noastră comună;
  • o Europă echitabilă care susține principiile fundamentale ale egalității, statului de drept și justiției sociale în lumea modernă;
  • o Europă durabilă care își asumă o poziție de lider în ceea ce privește dezvoltarea durabilă și combaterea schimbărilor climatice
  • și o Europă influentă care urmărește să susțină și să adapteze la provocările prezentului sistemul bazat pe norme, care ne-a fost util atât de mult timp.

Liderii UE-27 care se reunesc la Sibiu pot acum, pe baza acestor elemente, să definească o nouă orientare politică și noi priorități pentru UE înaintea alegerilor pentru Parlamentul European din 23-26 mai 2019 și a schimbării conducerii politice a instituțiilor UE pe care o vor antrena acestea.

Președintele Juncker va reprezenta Comisia Europeană la reuniunea informală a șefilor de stat sau de guvern ai UE-27 care va avea loc la Sibiu, în data de 9 mai 2019. Înaintea summitului, a participat, alături de președintele României, Klaus Iohannis, la un dialog cu cetățenii care s-a desfășurat la ora 18:00 CET, în data de 8 mai 2019.

Comisarii Thyssen și Navracsics vor fi, de asemenea, la Sibiu, în România, pentru a inaugura evenimentul pentru tineret intitulat „Să modelăm împreună viitorul Europei (link is external)” și pentru a participa la ceremonia de decernare a premiilor pentru concursul de fotografie #MySocialEurope. De asemenea, comisarul Navracsics va înmâna premii câștigătorilor concursului lunar de fotografie având ca temă „My magical European Solidarity Corps moment”.

În urmă cu cinci ani, Consiliul European a definit o amplă agendă strategică pentru Uniune într-o lume în schimbare. Aceasta a fost ulterior transpusă în cele 10 priorități politice ale președintelui Jean-Claude Juncker, dezvoltate în campania sa electorală și în dialogurile cu statele membre și cu Parlamentul European. De atunci, Comisia Juncker a înregistrat rezultate bune în ceea ce privește punerea în aplicare a agendei sale strategice.

Pentru următorul ciclu politic, UE are nevoie de obiective noi, ambițioase, realiste și bine definite.

În martie 2017, în contextul celei de a 60-a aniversări a Tratatelor de la Roma, Comisia a publicat Cartea albă privind viitorul Europei. Aceasta a prezentat cinci scenarii posibile pentru viitorul Uniunii Europene cu 27 de state membre. Cartea albă a constituit punctul de plecare al unei ample dezbateri cu privire la viitorul Europei, care poate servi acum drept sursă de inspirație pentru principalele priorități politice ale următoarei agende strategice. Punctele de vedere ale cetățenilor au fost exprimate în cadrul a aproximativ 1 600 de dialoguri cu cetățenii și de consultări cetățenești.

În discursul său din 2017 privind starea Uniunii, președintele Juncker a prezentat o foaie de parcurs care detaliază principalele etape către o Uniune mai unită, mai puternică și mai democratică. Pe această bază, liderii naționali s-au întâlnit la Tallinn, în Estonia, și au convenit asupra unei „agende a liderilor”, care cuprinde lista celor mai presante probleme și provocări pentru care ar trebui identificate soluții înaintea alegerilor europene din 2019.

La 9 mai 2019, liderii UE se vor reuni la Sibiu, în România, și se preconizează că vor marca punctul culminant al acestui proces printr-un angajament reînnoit față de o Uniune Europeană care își ține promisiunile în ceea ce privește aspectele cu adevărat importante pentru cetățeni. Liderii UE vor reflecta asupra aspirațiilor politice ale Uniunii și vor pregăti agenda strategică pentru următorii cinci ani.”

Astăzi aveți multe de sărbătorit. Fiecare poate să-și aleagă ce și cum, sau să le sărbătorească pe toate. De la PCR la UE, trecând prin Ziua Victorie și a Independenței.

Vă las să alegeți, eu o să observ ce și cum, asta face un astrolog, cu speranța că poate prezenta concluziie mai târziu, doar mâine este o altă zi!

☼     ♂     ♀

 

BERBEC  Eşti avantajat de conjunctura astrologică. Cu toate că nu eşti foarte încântat de ceea ce ţi se întâmplă astăzi, eforturile făcute încep să-şi arate rezultatele. Continuă pe drumul tău! Profita de acesta zi. Esti prea visator azi şi, crede-mă, este foarte bine. Te asteapta o perioada grea, cu multa munca, mai bine fă un plan de bataie. Esti plin de imaginatie azi si te simti usor si vesel fara prea multe motive. Profita de acesta zi si iesi la plimbare cu cineva drag. Poate fi și un cățeluș!

 

TAUR  Programul se tot schimbă, dar nu lăsa treburile importante pentru nimicuri urgente. Ceva neaşteptat, din fericire pozitiv, face să-ţi schimbi planurile. O zi aglomerată, cu o seară plăcută. Horoscopul este slab aspectat, dar ai configuratii minore faste mai ales in domeniul afacerilor cu amănuntul, comerţului, in general.  Proiectele tale de viitor sufera de un defect major - se bazeaza mai mult pe intamplare decat pe planificarea abila a fortele proprii!

 

GEMENI  O zi ceva mai deosebită, în care tot ceea ce spui poate fi important. Nu te lăsa purtat de vorbe, fii organizat în discurs, adună argumente şi dovezi în favoarea celor afirmate de tine! Nu te enerva, nu te ajuta la nimic, ba chiar gonesti de linga tine si binevoitorii. Ia o gura de aer, numara in gind si rezolva singur. Astazi ceva nu va merge cum trebuie : sau o masina, sau un dispozitiv, sau un aparat. Atenţie să nu-ţi prinzi degetele!

 

RAC  Viziunea ta despre viaţă, modul armonios cum vezi relaţiile sociale, te face să te înţelegi astăzi mai bine cu anturajul, cu familia. Profită de situaţie şi discută unele probleme comune! Esti mare meşter in a munci spre gloria altora. La sfarsit constati ca numai pe tine te doare capul si spatele, ba chiar si buzunarul. Nu e o zi tocmai uşoara pentru tine. Ca de obicei. Astazi poate scapi mai usor, te ajuta mai mult cei din jur si le esti chiar recunoscator. Perioada îţi este favorabilă.

 

LEU  Forţa morală, generozitatea şi curajul care te caracterizează te fac să  escaladezi relativ uşor obstacolele de azi. Dar atenţie, eşti în carenţă de somn şi oboseala cronică îţi bate la uşă! Daca ai câine, ieşi cu el la o plimbare lunga. Dacă ai pisică puteţi miorlăi împreună doar sunteţi feline! Cu semenii tai sa pare ca nu te poti intelege azi, mai bine evită orice discutie. Chiar merită să te enervezi? Sigur că nu!

 

 

FECIOARĂ  Nu tot ce este adevărat este necesar să fie făcut public, ţine minte şi vei evita multe neplăceri şi discuţii inutile. Astăzi discreţie în domeniul sentimental şi chiar puţină viclenie! Nimic nu te multumeste azi si esti convins ca meriti mai mult. Poate ca da, poate ca nu, dar nu te astepta la minuni. Posibile tensiuni neasteptate ca urmare a unor vesti nu tocmai bune. Nu te descuraja. Tine numai azi. Maine o sa uiti!

 

 

BALANŢĂ   Poţi convinge astăzi cu uşurinţă, aşa că nu ezita. Totuşi, evită semnele de foc, pentru că nu vei cădea de acord, în niciun fel, nici asupra fondului, nici asupra formei. Nu pleca la drum! Vigilenta si prudenta trebuie sa fie cuvintele si comportamentul cotidian, asta pentru ca sa eviti pierderile prezise de stele. Nu mai spera sa primesti ceea ce meriti. Nimeni dintre sefii tai nu este cu adevarat atent la ceea ce faci. Parca ai fi invizibil!  Totuşi, nu-ţi schimba intenţiile şi proiectele profesionale, tenacitatea aduce succes. 

 

SCORPION  Intri într-o periodă foarte aglomerată care nu este deloc pe placul tău şi te face să oftezi. Învaţă sa delegi competenţele, adică sa-i mai pui şi pe alţii la treabă. Păstrează-ţi umorul! Cu ceva  planete binevoitoare, ei bine, aceasta configuratie face ca perioda în discuţie să fie benefică.  Magnetismul personal al nativilor şi nativelor este în creştere – poţi rezolva uşor (mai usor) problemele sentimentale. Pentru că eşti într-un punct mort şi cu anturajul şi cu relaţiile sentimentale. Nu este o idee rea să incerci să lamureşti lucrurile, măcar parţial.

 

 

SĂGETĂTOR   Ziua de azi poate fi plină de veşti. Dar fii atent cum le interpretezi. Nu toată lumea îţi vrea binele. Cu gândul la rezolvarea unei probleme, poţi să uiţi ceva. Odihneşte-te mai mult! Azi trebuie sa zambeşti si să-ti păstrezi calmul, mai ales daca auzi si vezi lucruri neplacute; mananca alimente naturale si evita dulciurile. In urma unei analize cinstite si atente trebuie sa lasi deoparte problemele care nu sunt ale tale si sa te concentrezi pe propriile interese imediate. În această perioadă  este bine să te abţii de la o atitudine prea dinamică sau chiar agresivă. 

 

 

CAPRICORN    Eşti deprimat pentru că te-ai sprijinit prea mult pe oameni care nu îşi ţin cuvantul. Ia agenda, mobilul şi fă ordine, vei găsi şi oameni de bună-credinţă la care nu te-ai gândit până acum. Experienţa este suma greselilor care dor cel mai mult. In dragoste este bine sa-ti recunosti greselile, mai ales pe cele neimportante! De astazi, cu o configuratie favorabila, incepi sa gandesti mult mai pragmatic si sa te framanti mai putin. Fii mai atent la forma fizica!

 

VĂRSĂTOR  Dedică ziua rezolvării problemelor importante, însă nu forţa în rezolvarea rapidă a unor situaţii. Lasă timpul să lucreze. Conjunctura astrologică arată că timpul lucrează pentru tine! Aspectele benefice de astăzi sunt in cumpana cu influente mai putin favorabile, asa ca ai o zi relativ monotonă, fara evenimente notabile! Perseverenta este arma celui lipsit de imaginatie. Nu-ti risipi inutil fortele, daca vezi ca nu reusesti, schimba modul de abordare!

 

PEŞTI  Ai o dispoziţie schimbătoare azi. Şi o posibilă migrenă. Remediul: ia-ţi familia sau prietenii şi ieşiti la aer. Şi un mall e bun, un film de aventuri, o comedie şi o cină cu arome exotice! Ai unele vesti care te nelinistesc si te ingrijoreaza, dar in a doua parte a zilei ori primesti un ajutor neasteptat, ori rezolvi tu situatia! Configuratia astrologica iti indica sa nu te repezi sa tragi concluzii gresite, sa ai suficienta rabdare, pentru ca lucrurile se pot lamuri.

horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop hororscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop