Editura Polirom anunţă apariţia în librării a unui nou volum semnat de istoricul Stéphane Courtois, unul dintre cei mai mari specialişti în problemele totalitarismului, comunismului francez şi internaţional: Lenin, i n v e n t a t o r u l totalitarismului, traducere de Ana Ciucan Ţuţuianu.
Contrar tendinţei de a-l reabilita pe Lenin pentru a-l covârşi cu acuzaţii pe Stalin, Courtois arată că Vladimir Ilici Ulianov a dorit, a conceput şi apoi a instaurat o dictatură ideologică nemiloasă, inventând conceptele şi instrumentele totalitarismului de tip comunist. Lenin se distinge de ceilalţi adversari interni ai ţarismului, opunându-se nu doar liberalilor şi democraţilor, ci şi tuturor curentelor socialiste, pe care le critică fără cruţare în scrierile şi discursurile sale. Ajutat de o forţă de convingere neobişnuită, el alege să se sprijine pe o minoritate de revoluţi o n a r i de profesie, şi nu pe mase. Va reuşi astfel să pregătească în umbră preluarea puterii în Rusia prin lovitura de stat din octombrie 1917, putere pe care o va extinde ulterior printr-o recurgere sistematică la violenţă îmbinată cu un oportunism politic rar întâlnit.
Volumul „Lenin, inventatorul totalitarismului” a fost distins cu Grand Prix de la Biographie Politique 2018 şi Grand Prix du Livre d’Histoire 2018.