Salvini, victorios! A reuşit să oprească transformarea unei biserici în moschee. Vânzarea a fost invalidată
- Antonia Hendrik
- 9 aprilie 2019, 12:19
Cazul de la Bergamo, unde Asociaţia Musulmanilor îşi adjudecase la licitaţie biserica Casa Călugărilor a primit lovitura: Biserica nu va aparţine nicioată ascociaţiilor islamice şi nu va deveni moschee. Şi asta datorită legii lui Salvini.
Paolo Grimoldi, deputat al Lega şi secretar al acesteia în zona Lombardia, încheie astfel cazul bisericii care a creat numai tensiuni. Fosta bisericuţă, pusă în vânzare anul trecut la licitaţie de către ''Asst Papa Giovanni XXII'', firmă sanitară în Lombardia, a fost cumpărată de Asociaţia Musulmanilor, care acaparaseră imobilul, decontând 452.000 de euro (pornirea fiind de 418.000). Preşedintele regiunii Lombardia, Attilio Fontana, a invalidat vânzarea-cumpărarea, exercitând dreptul de preempţiune prevăzut de lege. Aceasta este poziţia netă a guvernatorului lombard, apărută apoi şi pe reţelele de socializare, Tweeter mai exact:
''Intenţionăm să utilizăm în cel mult 20 de zile dreptul de preempţiune asupra bisericii aparţinînd Spitalelor Reunite din Bergamo, cu un proiect de folosire în scop cultural, în curs de stabilire'', titrează presa locală.