Unul dintre cei mai importanți poeți români postbelici, Ion Horea, a murit, vineri, la vârsta de 89 de ani, a anunțat Uniunea Scriitorilor din România.
Potrivit reprezentanţilor Uniunii, sicriul cu trupul neînsufleţit al scriitorului va fi depus sâmbătă, de la ora 18,00, la capela Bisericii Dichiu din str. Icoanei.
Uniunea Scriitorilor din România îşi exprimă regretul pentru moartea poetului. „Prin dispariţia lui Ion Horea, Uniunea Scriitorilor din România şi întreaga noastră lume literară suferă o grea pierdere”, se arată într-un comunicat transmis Agerpres.
Născut la Petea, în judeţul Mureş, într-o familie de ţărani, a fost admis la Liceul „Al. Papiu-Ilarian” din Târgu Mureş, în anii Dictatului de la Viena şi ai războiului învăţând la Aiud şi Turda. A urmat Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din Bucureşti, întrerupându-şi studiile din cauza „dosarului” (părinţii i-au fost declaraţi „chiaburi”). În 1951 va intra la Şcoala de Literatură „M. Eminescu”, după ce debutase cu versuri în „Ardealul nou” şi publicase în „Almanahul literar” de la Cluj, „Contemporanul” şi „Flacăra” de la Bucureşti.
A fost redactor la „Viaţa Românească” (1952 - 1964), secretar al Uniunii Scriitorilor (1964 - 1968) şi apoi redactor şef-adjunct la „România literară”, până în 1990.
După debutul editorial, cu Poezii (1956), s-a impus cu volume precum Coloană în amiază (1961), Umbra plopilor (1965), Calendar (1969), Încă nu (1972), Măslinul lui Platon (1977), Un cântec de dragoste pentru Transilvania (1983), Podul de vamă (1986), Cumpene (1991), Cartea sonetelor (2001), Până-ntr-o zi (2017), recompensate cu Premiul Uniunii Scriitorilor (în mai multe rânduri) şi Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.
Recomandările noastre
