Prâslea Macron și încercările Împăratului Roșu. De ce rămâne, din nou, România repetentă la geopolitică”

Prâslea Macron și încercările Împăratului Roșu. De ce rămâne, din nou, România repetentă la geopolitică”

România pare cu totul străină de adevăratele mize ale luptelor politice și economice de pe mapamond. În vreme ce, la noi, politicienii de toate culorile și presa de toate orientările se ocupă exclusiv de marea problemă- dacă o mută sau nu doamna Viorica Vasilica (de ambasada României în Israel e vorba), pe continent se întâmplă lucruri foarte interesante din punct de vedere economic și geopolitic. Mie unuia, această miopie îmi amintește de momentele în care unii manifestau de zor împotriva FSN în Piața Universității, iar băieții deștepți și fără prea multe scrupule împărțeau (și parte își făceau) „greaua moștenire a comunismului” (fabrici, uzine, magazine).

Să vă lămuresc despre ce este vorba. Președintele chinez Xi Jinping se află în Franța, iar Emmanuel Macron i-a invitat cu acest prilej la Paris pe cancelarul german Angela Merkel și pe șeful comisiei europene Jean-Claude Junker. O întâlnire în format restrâns între adevărata conducere franco-germană a Uniunii Euopene și împăratul roșu al Chinei, țară care aspiră să ia, mai devreme sau mai târziu, locul de superputere mondială de la Statele Unite ale Americii. E vorba, așadar, de un eveniment cu o miză imensă, O să-mi spuneți că suntem prea mici pentru un război atât de mare. Eu zic că înainte de a ne pune problema că mutarea ambasadei din Israel ne va afecta relațiile cu țările arabe (construite tot de diplomația lui Ceaușescu), am putea să ne întrebăm de ce am abandonat atât de pripit toate încercările de a ne reapropia de China pe care le-am făcut după 1989. N-am să vă vorbesc despre complicatul joc geopolitic care opune, omnium erga omnes, Statele Unite, Rusia, China și Uniunea Europeană. O să vă prezint, însă, abordarea extrem de interesantă a unuia dintre editorialiștii site-lui de dreapta Boulevard Voltaire: „În mod tradițional, puterile joacă șah; Rusia și SUA, în principal. Este o artă a războiului, în care jucătorul avansează pionii ca să caute confruntarea. Americanii au exploatat lupta Islamului pentru a contracara invazia rusă în Afganistan”. La rândul lor, aș adăuga eu, rușii au mutat în Siria și, mai nou, în Venezuela, ca să se opună planurilor americame. Pe uriașul eșicher mondial toată lumea trebuie să se miște dacă vrea să-și atingă obiectivele. „Francezii acționează în mod similar, investind în Maghreb, Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Este o strategie frontală, care poate duce la ciocniri militare, războaie de eliberare (mai ales) și care transformă diverse țări în teren de luptă pentru marile puteri” (...). “Chinezii, pe de altă parte, practică o altă formă de luptă, care e rar războinică. Ei pur și simplu plasează pioni, pioni care aparent nu au nicio legătură unul cu celălalt. De la pion la pion, însă, totul sfârșește prin trasarea unei zone de influență, care a devenit încet-încet inevitabilă. În șah, suntem în luptă, așadar ne omorâm unii pe alții. În go (vechiul joc chinezesc), jucătorul se mulțumește să împartă planeta; în avantajul său, evident”. În această logică, multe dintre mișcările Chinei din ultima vreme capătă sens. „Mulți se întreabă de ce Beijingul cumpără rețelele de energie electrică (în Portugalia) și porturile din Grecia (Pireu), iar acum din Italia (Genova și Trieste), între timp investind masiv în cele din nordul Africii și modernizând drumurile și căile ferate pe continentul negru. Pur și simplu pentru că acești pioni împrăștiați acum restaurează ceea ce se numea, cândva, "Drumul mătasii", o axă economică sinonimă cu supremația geopolitică”.

Singurii care au încercat, deocamdată, să intre în logica mutărilor de go au fost populiștii aflați la putere în Italia, care au „reușit” să stârnească reacții vehemente și din Statele Unite, și din Europa. Francezii și germanii știu însă că uriașa putere economică și financiară a chinezilor reprezintă o miză prea mare (inclusiv în ce privește câștigurile imense pentru parteneri) pentru a o trata prin prisma vechilor stereotipuri legate de reciprocitate (interzicem companiilor chinezești să participe la licitații publice în Europa, dacă nu garantați accesul egal al societăților din UE pe piața voastră) sau respectarea drepturilor omului (de pildă, pentru uigurii musulmani). Jurnaliștii italieni de la Il Giornale spun că jocul duetului Macron-Merkel ar putea fi mult mai nuanțat. „Macron a fost primul care a făcut scandalul cu privire la disponibilitatea italiană în ceea ce privește noul drum al mătăsii, reiterând că este necesară o abordare europeană comună față de China. Ce a făcut însă imediat după aceea? A întins covorul roșu pentru împăratul de la Beijing, ca să-i demonstreze lui Xi Jinping că Uniunea Europeană are tracțiune franco-germană (....) ca să arate că (numai) Franța și Germania pot fi interlocutori din partea Europei și să oprească, astfel, orice fel de înaintare chineză în UE care nu este autorizată de acest duo (Macron-Merkel)”. N-am să intru în alte amănunte. E un joc în care Trump, aflat în război comercial cu Beijingul, are propriile interese. Am să mă întorc la scandalul de la București. Toată disputa legată de mutarea ambasadei este un joc de poziționare pe eșichierul geopolitic.

PSD-ul îi imită pe americani și vrea să mute ambasada, ca să arate că e de partea lui Trump. Iohannis și opoziția se opun pentru a-șireafirma atașamentul pentru valorile și principiile UE. Ambele strategii au însă limitele lor. Cine se încolonează docil și umil într-o tabără sau alta, și nu riscă să joace, trebuie să fie mulțumit cu firimiturile care rămân de la masa bogaților. Asta dacă rămâne ceva...