Calcul șocant. Cât îi costă pe britanici Brexitul

Calcul șocant. Cât îi costă pe britanici Brexitul

Lira scade constant, economia Marii Britanii suferă, activitatea econ omică a țării s-a redus, iar investițiile de asemenea. Așa arată Marea Britanie în pragul Brexitului, arată BBC, citată de Mediafax.

Bilanțul este înfricoșător arată sursa citată: economia UK a scăzut cu 2%, potrivit Băncii Angliei. Analiștii au calculatr că, de la referendumul care a cerut separarea de UE, Regatul Unit pierde, săptămânal 1 miliard de dolari (4,7 milioane de lire sterline pe oră). Efectele acestea s-au declanașt în lipsa unor noi acorduri c omerciale cu restul țărilor UE.

UE reprezintă pentur britanici cel mai mare partener comercial. În contextul în care prognoza, de trei ani, nu e clară privind noile acorduri, investitorii nu au mai apăsat pedala accelerației. Multe companii au cheltuit sume enorme pentru a se pregăti de un Brtexit fără acorduri și pentru a putea stabili de pe acum relații cu alte piețe.  De exemplu, multe bănci au deschis noi birouri în Germania, Franța, Irlanda și alte țări din UE pentru a-și proteja afacerile, după Brexit. Investițiile companiilor britanice s-au blocat după referendum și apoi au scăzut cu 3,7% în 2018. Între timp, restul de țări din G7 au înregistrat o creștere a investițiilor de aproximativ 6% pe an.