Deputații au votat. Va fi demarată o anchetă la TAROM. Se vor face verificări la sânge. News alert
- Iulia Moise
- 20 martie 2019, 14:00
Miercuri, Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat demararea unei anchete în privinţa activităţii TAROM în perioada 2007-2018, verificări care vor fi făcute de către deputaţii din Comisia pentru transporturi.
Deputații vor urmări cadrul legislativ în care îşi desfăşoară activitatea compania şi modalitatea de înstrăinare a două aeronave în anul 2018.
Printre obiectivele urmărite de comisia de anchetă se mai numără verificarea statutului companiei, hotărârile AGA cu privire la execuţia bugetară, contractul cadru sau contractele speciale cu privire la relaţiile comerciale de furnizare de utilităţi şi servicii ale TAROM, analizarea modului în care managementul şi-a îndeplinit obligaţiile, structura flotei.
La acestea se adaugă structura de personal, organigrama, modificarea acestora în raport cu necesitatea forţei de muncă angajată, precum şi litigiile cu angajaţii, planul de investiţii, execuţie, proiecte anuale şi multianuale.
Comisia mai are în vedere şi rapoartele de analiză privind întârzierile şi frecvenţa situaţiilor de reţinere a aeronavelor la sol şi a modului de efectuare a achiziţiilor.
Proiectul de hotărâre privind încuviinţarea efectuării de către Comisia pentru transporturi şi infrastructură a unei anchete privind activitatea SC Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM SA a fost aprobată de plenul Camerei cu 278 voturi „pentru” şi o abţinere.