Ciutacu reacționează după declarația lui Ghiță: „Apostolii libertății totale de exprimare”

Ciutacu reacționează după declarația lui Ghiță: „Apostolii libertății totale de exprimare”

Victor Ciutacu a reacționat după valul de de critici la adresa sa după declarațiile lui Sebastian Ghiță de luni seară în care a spus că dacă vor continua protestele, membrii PRU îi vor bate.

„Apostolii libertății totale de exprimare, cei care au făcut din "Muie PSD" filosofie politică, care au agresat demnitari pe stradă și care au vandalizat sedii de instituții publice, se consideră amenințați de afirmațiile libere ale lui Sebastian Ghiță. Fiind libertate până la capăt, i-au făcut și plângeri penale. La pachet, au declanșat și un val de reclamații la CNA împotriva acestei emisiuni. Pentru că moderatorul nu i-a trântit telefonul în nas. Să fie primite!

P.S. Parafrazând spusele pline de miez ale celui mai celebru procuror anticorupție din Europa, noi suntem Punctul culminant și nu ne lăsăm.”, a declarat Victor Ciutacu.

Sebastian Ghiță a declarat, luni seară, că membrii PRU îi vor lua la bătaie pe protestatarii #rezist.

„Daca ii mai prindem pe strazi pe bandele #rezist, cum i-am vazut astazi la Ministerul Justitiei, s-ar putea sa se intalneasca cu niste cetateni de la PRU, care sa le dea niste suturi in fund si sa-i trimita acasa, ca daca Politia nu-i trimite acasa o sa-i trimitem noi (...) Facem ca oriunde.

Daca avem o lege si o institutie si Politia nu face nimic, ca nu se poate sa sparga geamuri si sa-l bata pe ministru sau judecator. Asta curand se va termina! Daca politia nu-i ia de pe strazi, o sa ne luam la bataie cu ei”

 

Ne puteți urmări și pe Google News