La început fura ca să aibă ce să mănânce. Mai târziu, hrana a trecut pe locul doi – drogurile țineau loc de orice – chiar și de dragoste. Îl ajutau să uite de singurătate și îi făcea sărăcia mai suportabilă. Când devenise Horia un ratat ? Cine mai știa? Cred că după ceși pierduse sora într-un stupid accident rutier. De atunci, viața lui se schimbase. Părinții îl învinovățeau că n-o ținuse cum trebuie pe Maria, iar aceasta sfârșise sub roțile unui autobuz de linie.

Cumplită moarte avusese mititica. A fost atât de desfigurată, încât părinții au trebuit să-i închidă sicriul la priveghi, de teamă să nu sperie lumea adunată s-o plângă.

Horia avea pe atunci șaptesprezece ani, era un adolescent rebel, cu tendințe grave de nesupunere. Pierderea Mariei a adâncit și mai mult prăpastia din familie, culminând cu părăsirea casei părintești și abandonarea școlii.

N-a încercat nimeni să-l oprească. Maică-sa a răsuflat ușurată că nu mai trebuia să-și privească fiul criminal. Nu l-a întrebat nimic, nici măcar nu l-a îmbrățișat la plecare.

- Unde-i Horia? A întrebat taică-su după câteva zile, când nu l-a mai văzut la masă.

- A plecat.

Așa și-a încheiat băiatul socotelile cu familia. S-a înhăitat cu niște derbedei de prin Dristor, care se ocupau de furturi mărunte și vânzare de droguri. Dar măcar avea un pat în care să doarmă și nu-i cerea nimeni socoteala. Independența lui n-a durat prea mult. Băieții care-i oferiseră sprijin aveau un șef, iar șeful avea pretenții de la cei pe care îi ajuta. Mai exact, nea Tache conducea o școală de hoți de buzunare, iar Horia a fost nevoit să se specializeze în meseria ce avea să-i distrugă viața.

Dar și hoția asta nu e pentru oricine. Îți trebuie oarece talente de care eroul nostru era lipsit cu desăvârșire.

Așa se face că la prima ieșire în câmpul muncii a fost prins de un grup de călători din autobuzul 123 și dat pe mâna poliției. A scăpat fără pușcărie, dar nea Tache l-a exmatriculat de la școala de hoți.

Horia a ajuns să doarmă prin parcuri și să mănânce din gunoaie. Dar cel mai mult suferea de lipsa drogurilor care îl ajutau să supraviețuiescă. Arăta groaznic, hainele atârnau pe el împrăștiind mirosuri greu de suportat, era slăbit, flămând și al nimănui. Sunt momente de cumpănă în viața fiecăruia când ni se oferă șansa de a lua fie cele mai proaste decizii, fie pe cele salvatoare. Horia era la capitolul eșecuri, așa că nimeni nu mai avea așteptări de la acest tânăr.

Atunci a întâlnit-o pe Angela, undeva, într-o stație călduroasă de metrou. I-a apărut în față din senin, de parcă cineva ar fi parașutat-o anume ca să-i distrugă viața. Horia s-a agățat de ea cu toate puterile. Această fată avea o casă a ei și, în plus, era foarte frumoasă. Angela l-a ajutat să se angajeze la o spălătorie auto, l-a iubit, l-a perfecționat în arta furatului, l-a îmbolnăvit de boli de care nu se va mai vindeca vreodată, dar l-a iertat când a înșelat-o cu țiganca de la mansardă. Se drogau împreună, furau împreună, trăiau unul pentru celălalt.

Locuiau într-o casă naționalizată și abandonată, alături de alte zece persoane, cu activități suspecte și trecut îndoielnic. Mai toți erau consumatori de heroină și hoți pricepuți.

Într-o iarnă Horia a fost surprins de camerele video ale unei parcări, smulgând telefonul de la urechea unui domn preocupat de convorbire. L-au condamnat la doi ani de pușcărie și din ziua încarcerării nu a mai auzit nimic de Angela. Lunile petrecute în arest au fost cele mai cumplite din viața lui. Lipsa drogurilor, starea de sevraj, slăbiciunea trupului, l-au trimis direct pe patul spitalului penitenciar.

În pușcărie s-a întovărășit cu niște indivizi care l-au amăgit cu planuri de afaceri dubioase și promisiunea unei vieți mai bune.

Nici n-a simțit bine gustul libertății, când a intrat iar în atenția anchetatorilor. De data aceasta făcea parte dintr-o rețea de hoți din locuințe. Poliția venise la pont. Singurul capturat a fost Horia, dar cum era un tip de onoare, n-a suflat o vorbă despre cei care îi fuseseră complici.

Pușcăria era din nou aproape. În timpul procesului, a fost eliberat din arestul preventiv unde putrezise aproape opt luni de zile și primul lucru pe care l-a făcut a fost să fure un portofel. Societatea îl aruncase în jungla orașului fără să-i pese că acest om era un pericol pentru lumea din jur, era un pericol pentru el însuși, dar cine suntem noi să-i criticăm pe cei cărora ar trebui să se preocupe de soarta noastră?

A fost condamnat cu suspendare pentru furtul din locuințe, nici el nu-și explică de ce. Avocatul din oficiu i-a spus că din lipsă de probe. Se apropia iarna și un ger năpraznic a pus stăpânire pe oraș. Horia era din nou pe drumuri, din nou fără bani. Nu se mai drogase de ceva vreme, dar n-ar fi spus nu dacă cineva i-ar fi oferit o bilă de heroină.

Înarmat cu câteva pietre și o bară metalică a spart vitrina unui magazin, distrugând tot ce-i ieșea în cale. Agenții firmei de pază care asigurau protecția magazinului l-au imobilizat, predându-l primei secții de poliție.

- Bine te-ai întors, l-au salutat colegii de celulă.

- Păi ce era să fac ? Zăpada e rece și udă.

Următorii patru ani i-a petrecut în închisoare. Horia era un condamnat respectat. Se apropia liberarea condiționată, iar gândul ăsta îl speria teribil.

- Mâine ai termen la liberare, l-a anunțat gardianul. Poate pleci acasă.

- Casa mea e aici.

- Ești ciudat, omule.

Singurele momente în care Horia avea noroc era la judecarea cererilor de liberare condiționată. Voia, nu voia, mereu se găsea un judecător hotărât să-l redea societății.

E greu de redat în cuvinte sentimentul de libertate amestecat cu teama și nesiguranța pe care Horia le simțea de fiecare dată când poarta închisorii se închidea în urma lui. Și acum ce fac? Își spunea mereu și o lua la pas pe marginea drumului, pentru că nici bani de tramvai nu avea.

Acum era din nou liber. Numai că nu știa încotro s-o apuce. Își măsura fiecare pas și s-ar fi întors bucuros în celula lui.

- Hai urcă. N-am voie să opresc aici.

Horia s-a urcat în mașină, privindu-l nedumerit pe șofer.

- Știi cine sunt ?

- Da, ești gardian.

- Bravo! Unde vrei să te las?

- Nu știu. N-am unde să merg.

- Hai să bem ceva.

- N-am bani.

- Fac eu cinste.

Horia nu s-a împotrivit. Bărbatul care se oferise să-l ducă cu mașina era gardian la penitenciar. Au coborât în fața unui bar de la periferie și au intrat.

- Ce bei ?

 - O bere, a răspuns Horia.

- Două beri, a cerut gardianul.

Au trecut douăzeci de minute fără să-și spună nimic.

- Ai unde să dormi la noapte ?

 - Nu.

- Și ce-ai de gând să faci ?

- Habar n-am.

Horia era ursuz și chiar n-avea chef de vorbă. Ce naiba voia tipul ăsta de la el?

- Aș vrea să-ți propun o afacere. E profitabilă pentru amândoi. Ceai zice să-ți vinzi condamnarea pe bani mulți ?

- Cum adică ?

- Adică să iei asupra ta fapte pe care nu le-ai făcut în schimbul unor bani. Mulți, bani.

- Să mă duc la pușcărie pentru alții? De ce-aș face asta?

- Pentru bani, ți-am spus. Știm amândoi că mai devreme sau mai târziu te întorci la penitenciar că n-ai unde să te duci și nici din ce să trăiești. Măcar o faci cu folos.

- Presupunând că aș fi acord, la ce m-ar ajuta banii dacă sunt condamnat?

- Cum la ce? Ai duce o viață de rege înăuntru, nu te gândești? Ai avea tot ce poftești.

- Cine ar face așa ceva ?

- Nu-ți face tu griji, important e să fii de acord, de restul ne ocupăm noi.

- Și ce fapte trebuie să le iau asupra mea?

- Furturi, tâlhării, genul tău, ca să nu bată la ochi.

- Nu știu ce să zic, parcă suntem în filme. Adică eu mă duc la un procuror și îi spun – domnule eu am făcut faptele astea, arestează-mă? Dacă mă prinde că mint?

- Nu-ți bate tu capul cu astea. Totul e rezolvat, important e să recunoști.

- Bine, bine, recunosc, dar o să mă întrebe detalii, lucruri pe care nu le cunosc.

- Vei fi învățat ce să spui.

- În fine, ce am de pierdut? Când trebuie să merg la procuror?

- Deocamdată nu ai ce să recunoști pentru că fapta încă nu s-a petrecut. Abia ai fost pus în libertate, trebuie să inventăm un scenariu credibil.

- Cam cât o să-mi iau pentru asta?

- Câți bani sau câți ani de pușcărie?

- Și una și alta .

- După calculele mele vreo 4 ani. Iar plata ajunge până la două mii de euro, dacă toate merg bine.

- De acord.

Pe scurt, gardianul făcea parte dintr-o rețea de hoți în uniformă, care se puneau la adăpost acordând protecție și bani unor condamnați care acceptau târgul pe care i-l propusese și lui Horia. Schema funcționa de ceva timp și îmbogățise numeroși funcționari ai statului. Horia consimțise să recunoască un furt comis asupra unei case de amanet.

Acceptase ca amprentele lui să fie plasate la locul faptei, imagini cu el intrând în casa de amanet fuseseră captate timp de o săptămână înaintea jafului ca să-i credibilizeze implicarea , angajații casei de amanet îl puteau identifica cu ușurință.

Furtul nu a decurs conform planului. Din nou viața lui Horia era la capitolul eșecuri catastrofale. În loc de furt a fost acuzat și de omor. O persoană fusese ucisă, iar probele de la locul faptei îl indicau ca autor pe hoțul nostru ghinionist. Cine să-l creadă că nu era vinovat? Că acest scenariu fusese pus la punct de niște indivizi în uniformă care acum îl lăsaseră baltă?

În loc de patru ani de condamnare, primise 15. În loc de bani, căpătase doar indiferență.