SITUAȚIE INCREDIBILĂ! Cum vor AMERICANII să SCAPE de un „STAT INUTIL”. MOTIVUL HALUCINANT de la care a PORNIT TOTUL

SITUAȚIE INCREDIBILĂ! Cum vor AMERICANII să SCAPE de un „STAT INUTIL”. MOTIVUL HALUCINANT de la care a PORNIT TOTUL

Situație neobișnuită în SUA! Peste 9.000 de persoane au semnat o petiţie online prin care cer Statelor Unite să vândă Canadei statul american Montana în schimbul sumei de un trilion de dolari. Banii obținuți în urma acestei vânzări ar urma să fie folosiți pentru a reduce datoria naţională, relatează vineri dpa şi newschannel9.

Statul Montana „sacridficat” pentru plata datoriei externe

„Avem o datorie prea mare, iar (statul) Montana este inutil”, se arată în textul petiţiei lansate pe Change.org săptămâna trecută. Pentru ca Ottawa să fie de acord, „spuneţi-le că (Montana) are castori sau ceva de genul acesta”, se mai arată în descrierea petiţiei.

„Voi economisi bani cu mutatul în Canada”, a scris unul dintre susţinătorii petiţiei, scrie Agerpres.

„Sunt un locuitor al Montanei care se va alătura cu bucurie Canadei. Statele Unite sunt o mizerie şi POTUS este o jenă”, a spus un altul, referindu-se la preşedintele Donald Trump.

„Locuiesc în Montana. Vreau să trăiesc în Canada, dar nu vreau să mă mut”, a spus un altul dornic să devină canadian.

Şi canadienii au părut încântaţi de idee. „Sunt canadian şi vă primim cu bucurie”, a spus unul dintre ei.

Publicaţia Great Falls Tribune din Montana, care a relatat prima despre petiţie, a avut la rândul său câteva întrebări: „Montana se va numi tot Montana sau Southern Alberta? Mai bine Saskatchewan? (provincie în centrul Canadei)" şi „Cei din Montana îşi vor putea păstra armele?”.

În timp ce petiţia primeşte tot mai multe semnături şi comentarii, ea nu ar avea prea mare efect asupra datoriei naţionale, chiar dacă acest lucru ar deveni realizabil. În prezent, datoria Statelor Unite se ridică la 22 trilioane de dolari, a informat joi CNBC.

 

Ne puteți urmări și pe Google News