Revine TURISMUL de CROAZIERĂ în MAREA NEAGRĂ. Nave de pasageri în portul Constanța

Revine TURISMUL de CROAZIERĂ în MAREA NEAGRĂ. Nave de pasageri în portul Constanța

Cel puțin 20 de nave de pasageri vor acosta, în acest an, în portul Constanța, după ce în 2018 nicio navă maritimă de croazieră nu a făcut escală pe litoralul românesc. La sediul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța s-a desfășurat întâlnirea Grupului de Lucru din cadrul Asociației MedCruise, în cadrul căreia s-au discutat măsurile pentru ca marile linii de croaziere să revină în Marea Neagră.

Portul Constanța deține, din 2017, directoratul MedCruise pentru zona Mării Negre, și promovează, împreună cu porturile Odessa, Burgas și Varna, relansarea turismului de croazieră în Marea Neagră, afectat în ultimii ani de situația geopolitică tensionată.  Potrivit reprezentanților Portului Constanța, aceasta este o oportunitate deosebită pentru inițierea și susținerea legăturilor directe cu actori importanți din industria turismului de croazieră, în scopul creării unor noi itinerarii care sa includă Portul Constanța și România ca destinație turistică.

La întâlnirea Grupului de Lucru au participat reprezentanți ai managementului din porturile Varna, Burgas, Odessa, Istanbul, de la Autoritatea porturilor ucrainiene. A fost prezent și secretarul general al MedCruise, Jordi Caballe, pentru prima oară în Portul  Constanța. Membrii Grupului de Lucru pe Marea Neagră au discutat măsuri concrete pentru ca marile linii de croaziere să revină în Marea Neagră, un plan de marketing pentru anii 2019 – 2021, s-au prezentat cele mai noi investiții din Marea Neagră în domeniul turismului de croazieră, noutățile anunțate de companiile de croazieră pentru zona Mării Negre.

 

În prezent,“pentru Portul Constanța sunt semnale clare că turismul de croazieră se va relansa, nave maritime de pasageri cu capacitate mare anunțându-și deja escale, pentru următorii 3 ani”. În acest an, marile linii maritime de croaziere vor analiza și testa toate condițiile oferite pentru navele de pasageri în portul Constanța, urmând să schițeze itinerariile pentru anii următori.În 2019, compania Aegean a inclus Portul Constanța pe lista escalelor pentru nava Aegean Odissey, iar pentru anii 2020 și 2021, compania Azamara Club Cruises a făcut deja rezervări ferme pentru nava Azamara Journey, după o absență de câțiva ani în zonă.

Pentru sezonul de croaziere 2019, în portul Constanța sunt deja anunțate, până la acest moment, 21 de nave, prima navă, fluvială, urmând să sosească pe 24 martie. CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța este membră a asociației MedCruise din 2007. Principalul obiect de activitate al MedCruise îl constituie susținerea turismului de croazieră și promovarea intereselor porturilor ce dețin terminale de pasageri. Delegații au făcut un tur tehnic al Portului Constanța la bordul navei Anghel Saligny.