Licitații cu GHINION pentru primăria Timișoara care vrea să cumpere tramvaie
- Georgeta Petrovici
- 15 februarie 2019, 14:45
Primăria Timișoara e urmărită de ghinion în încercarea de a achiziționa tramvaie noi. După o primă licitație la care nu s-a prezentat niciun ofertant, a doua licitație a fost blocată.
Compania Electroputere Pașcani a contestat caietul de sarcini al licitației, pe motiv că au fost descoperite mai multe nereguli, printre care și faptul că prima garnitură ar trebui să fie livrată în cel mult 18 luni de la primul ordin de începere, iar restul tramvaielor în maxim 12 luni de la acest ordin. Anunșul a fost făcut vineri de primarul Nicolae Robu, în cadrul conferinței de presă de la sediul PNL Timiș. Valoarea totală a contractului pentru livrarea a cel puțin 16 tramvaie noi, este de aproximativ 47 de milioane de euro. „Formulările nu sunt în caietul de sarcini așa cum le-au prezentat cei de la Pașcani, pretinzând că le citează. Pot să fie și erori în caietul de sarcini, dar acum suntem în etapa de clarificări. Ei ar fi trebuit să depună cereri de clarificare și nu contestație. Ei au recurs la contestație, este un drept legal și acesta, sper să se lămurească lucrurile cât mai repede, dacă sunt scăpări, ele trebuie remediate, fără îndoială și se vor remedia. Eu nu mă amestec în licitații, dar știu că au depus și mi s-a spus ce v-am spus eu aici, că ceea ce se pretinde a reprezenta a fi citate din caietul de sarcini de fapt nu sunt citate, ci sunt reproduceri cu mici modificări care uneori schimbă sensul”, a declarat Nicolae Robu.