Criminalul cu drujba a premeditat totul o săptămână
- Georgeta Petrovici
- 5 februarie 2019, 10:05
Criminalul cu drujba a pregătit în detaliu asasinatul, timp de o săptămână, reiese din motivarea deciziei de arestarea preventivă a arădeanului care, joi, 31 ianuarie, l-a decapitat, folosind utilajul de tăiat lemne, pe un bărbat din Sânandrei (județul Timiș), de la care cumpărase în urmă cu doi ani, o mașină.
Arădeanul Dorin Sebastian Muntean, 32 de ani, era nemulțumit că BMW-ul seria 3 pe care dăduse 2.000 de euro ”avea probleme”, iar vânzătorul a refuzat să ia mașina înapoi la o lună după realizarea tranzacției. A decis, prin urmare, să îl omoare pe vânzător, drept răzbunare. Prins la numai câteva minute după comiterea crimei, bărbatul a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, la finele săptâmânii trecute, dar a solicitat să fie plasast în arest la domiciliu. Judecătorul de drepturi și libertăți a considerat că ”în prezenta cauză există suficiente probe cu privire la posibilitatea comiterii de către inculpat a unor fapte prevăzute de legea penală. (…) Există suspiciunea rezonabilă că fapta de omor ar fi avut loc cu premeditare, hotărârea infracţională fiind luată cu o săptămână înainte (…)Raportat la aspectele şi considerentele expuse în detaliu anterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş apreciază că măsura arestului preventiv este necesară şi proporţională cu gravitatea acuzaţiilor aduse, iar o altă măsură preventivă mai uşoară este insuficientă în acest moment”. (Sursa foto: Pressalert.ro)