PROFESORII au ajuns în pragul DISPERĂRII! Nu le mai ajung BANII
- Cristian Tănase
- 12 ianuarie 2019, 16:25
Chiar dacă în patru ani cadrelor didactice din sistemul de învățământ le-a crescut salariul cu 84%, conform Inistitutului Național de Statistică, banii nu le mai ajung nici pentru plata facturilor. Mai mulți profesori au trimis scrisori către edupedu.ro prin care atrăgeau atenția asupra acestui fapt.
”Nu sunt genul de om care se gândește la bani, însă mă supără faptul că, de multe ori, se spune că noi avem salarii mari, că vrem bani mulți. Eu am noroc. Locuiesc la țară, dar până la școală conduc cu maşina mea 30 de kilometri, pentru că alt transport nu am. Personal, dau undeva la 400 de lei pe navetă. Și colegele mele care vin de la 60 de kilometri dau cam tot atât pe abonamente. Avem noroc că se decontează, însă sunt localități unde primaria nici nu vrea să audă.
Dacă plătesc apa, lumina, internetul, consumabilele pentru școală (cartuș imprimantă, topuri de coli de hârtie xerox), transportul până la școală, ajung undeva la 1.500 de lei pe lună. Cu restul de 1.400 de lei (menționez că am ore suplimentare, fără ore suplimentare aș lua 2.460 de lei net), îmi cumpăr hrana. Faptul că locuiesc la țară, la casă, e un avantaj enorm. Dar am colege care au și rate la bănci, plătesc și întreținere”, se arată în strigătul de ajutor al unui profesor cu o vechime de 10 ani în învățământ și cu gradul II, conform edupedu.ro
Un alt profesor consideră că măsurile pentru atragerea tinerilor sunt numai pe plan local nu și național dar vorbește și cât de politizat este sistemul de învățământ. ”Ar fi fost bine să prezentați salariul net al unui profesor, care după 5 ani de facultate (licență și master), dacă nu are dirigenție, este în jur de 1.791 de lei. Care absolvent de facultate bine plătit vine pentru acești bani? Iar acel salariu mediu este al profesorului cu gradul I și peste 22 de ani vechime. În primii 10 ani de vechime salariul este sub 2.175, chiar dacă profesorul are deja gradul I!
Atenție, nu toți profesorii au dirigenție, care mai adaugă între 100 și 200 lei la salariu. Și mai putini au gradație de merit (5% din profesori), se spune că mulți ar lua-o politic sau doar pe hârtii goale de conținut! Măsurile de atragere ale tinerilor sunt poate doar de domeniu local, nu o politică națională. Sistemul, programele, materiile sunt total neadaptate nevoilor actuale. Sistemul este politizat, în majoritatea școlilor interesul pentru calitate scade în fața pilelor politice și a promovărilor de partid.
Se poate continua, dar ideea este că nu poți să faci o schimbare și calitate în cel mai dinamic și complex sistem de care depinde viitorul unei nații folosind oameni vechi, mentalități vechi și numiri politice”, se arată în scrisoare trimisă de un alt profesor către edupedu.ro