Simona HALEP mai MOTIVATĂ ca NICIODATĂ. Ce spune LIDERUL WTA despre Australian Open

Simona HALEP mai MOTIVATĂ ca NICIODATĂ. Ce spune LIDERUL WTA despre Australian Open

Simona Halep a declarat, sâmbătă dimineaţă, într-o conferinţă de presă la Melbourne, că este motivată înainte de Australian Open, deşi şi-a asumat un risc când a ales să stea mai mult acasă şi să se odihnească.

„Este o mare diferenţă faţă de anul trecut, pot spune că am realizat ce mi-am dorit. Am câştigat în sfârşit un Grand Slam. Acum pot spune că sunt cu adevărat numărul 1. Înainte spuneam că fără un Grand Slam nu eşti numărul 1. Sunt fericită, mă bucur de tot. Tot ce am realizat anul trecut m-a făcut să fiu puţin mai relaxată. Doar încerc să-mi îmbunătăţesc jocul şi să văd cât de bună pot fi în viitor”, a declarat Halep.

„Mi-am asumat un risc stând acasă puţin mai mult. M-am odihnit pentru că m-am simţit extenuată după aceste turnee şi anul avut. Mi-a plăcut mult să stau acasă. Acum sunt pregătită pentru noul an, deşi sunt puţin în urmă cu totul, cu pregătire şi meciurile. Dar nu mă plâng. Totul a fost aşa cum mi-am dorit. Acum trebuie să las capul în pământ şi să muncesc”, a spus Halep.

„Este greu pentru mine să schimb persoana cu care muncesc pentru că eu mă ataşez de oamenii din echipa mea. Nu pot schimba totul rapid. De fiecare dată când ai pe cineva în echipă, trebuie să dea 100 la sută. După cum am spus mereu la acest nivel este imposibil fără antrenor. Deci probabil în viitorul apropiat voi avea pe cineva. Dar pentru moment sunt doar eu”, a adăugat liderul WTA.

„Darren mi-a trimis un mesaj pentru că el a efectuat tragerea la sorţi. Eram la Nike şi îmi luam noua încălţăminte. Când am văzut mesajul, am spus: Ok, fie ce-o fi. Acum mă bucur de noua încălţăminte şi apoi mă gândesc la meci”, transmite Digi 24.

Simona Halep, numărul unu mondial, va avea o adversară foarte dificilă în prima rundă a turneului Australian Open, cel dintâi de Mare Şlem al anului, pe Kaia Kanepi (Estonia), potrivit tragerii la sorţi efectuate joi la Melbourne.

Halep (27 ani) a fost învinsă de Kanepi la ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, cu 6-2, 6-4, în primul tur, baltica ajungând până în optimile de finală, unde a pierdut în trei seturi în faţa Serenei Williams.

Halep, finalistă anul trecut la Australian Open, a pierdut primul său meci din 2019, cu 4-6, 4-6 în faţa australiencei Ashleigh Barty, miercuri, la Sydney, însă Kanepi (33 ani, 70 WTA) nu a mai jucat de la US Open.

Simona Halep a reuşit să câştige primul său duel cu estoniana, în 2014, la Doha, cu 6-4, 3-6, 7-6 (5), în primul tur.