Moment EMOŢIONANT după 33 de ani. Duckadam apreciat la cel mai înalt nivel european. Care a fost reacţia fostului sportiv român

Moment EMOŢIONANT după 33 de ani. Duckadam apreciat la cel mai înalt nivel european. Care a fost reacţia fostului sportiv român

Ateneul Român a fost gazda celui mai important eveniment politic acum la început de an, şi anume, preluarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Spre surprinderea participanţilor, președintele Consiliului European, Donald Tusk a ţinut un discurs în limba română. La finalul discursului, Donald Tusk a amintit numele fostului sportiv român Duckadam.

Acum, în vârstă de 59 de ani, Helmuth Duckadam este președinte de imagine la FCSB, potrivit realitatea.net

"Am văzut cu familia evenimentul. Am fost surprins pe finalul discursului, când mi s-a pomenit numele. Nici prin cap nu-mi trecea că va spune asta!

Sunt foarte mândru și foarte fericit că mi se pomenește numele la un asemenea nivel. Sunt foarte emoționat! Mi s-a părut un moment unic și de aceea m-am uitat la acest eveniment, chiar dacă nu mă mai interesează politica.

Nu, nu am fost invitat la acest eveniment. Dacă aș fi fost acolo, emoțiile ar fi fost foarte mari! Mă bucur că și după 33 de ani performanța Stelei este apreciată. Sper că se vor găsi resurse pentru a ajuta sportul românesc, pentru că am decăzut”, a declarat Helmuth Duckadam 

Ceremonia de marcare a preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România a avut loc aseară, la Ateneul Român, în prezenţa preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, a președintelui Consiliului European, Donald Tusk, a preşedintelui României, Klaus Iohannis, a preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, Florin Iordache şi a premierului Viorica Dăncilă.