ACCIDENT teribil pe DN 7. O persoană a MURIT iar alta a fost grav RĂNITĂ
- Gabriel Valentin
- 7 ianuarie 2019, 08:19
O persoană a murit şi alta a fost rănită într-un accident rutier produs luni, pe DN 7, în localitatea argeşeană Drăganu. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş au anunţat că două persoane au rămas încarcerate în urma coliziunii dintre un autoturism şi un autocamion.
La locul accidentului au intervenit două ambulanţe SMURD, una de prim ajutor şi una de terapie intensivă mobilă, precum şi un echipaj de descarcerare.
Conform aceleiaşi surse, ambele victime au fost extrase din autoturism şi preluate de paramedici, însă una dintre ele, o femeie de 52 de ani, a fost declarată decedată.
Traficul rutier între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea a fost blocat până la finalizarea intervenţiei echipelor de salvare şi a cercetărilor efectuate de poliţişti, transmite Agerpres.