Accidentul din mina Lupeni, din toamna lui 2017, nu are vinovaţi. Doar morţii par a fi de vină. Iată soluţia Parchetului din Petroşani

Accidentul din mina Lupeni, din toamna lui 2017, nu are vinovaţi. Doar morţii par a fi de vină. Iată soluţia Parchetului din Petroşani

Mina Lupeni a fost martora unei tragedii, în toamna lui 2017, când a avut loc o surpare a unei galerii. Doi oameni au murit atunci, iar al treilea a rămas cu sechele greu de surmontat.

Ancheta declanşată după aceea de procurorii din Petroşani a fost finalizată fără a exista niciun vinovat. Deşi iniţial fuseseră formulate acuzaţii de ucidere din culpă contra unor şefi ai Complexului Energetic Hunedoara, arată publicaţia “Gazeta de Dimineaţă”.

Accidentul a avut loc în octombrie 2017.trei mineri sunt prinşi în mijlocul unei galerii. Pământul se surpase, iar salvatorii ajung în zona calamitată după 12 ore de eforturi supra-omeneşti. Unul dintre mineri a murit pe loc, altul la spital, iar al treilea trăieşte şi azi coşmarul resimţit atunci.

Alţi mineri au scăpat cu bine în acel moment, fără să fie prinşi în galerie. Ortacii au spus, după catastrofă, că proasta calitate a infrastructurii de susţinere a galeriilor ar fi la originea surpării.

Ancheta a fost finalizată în ultimele zile ale anului trecut, iar azi jurnaliştii au cerut informaţii despre rezultat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Darius Roman, a declarat, aşa cum consemnează portalul www.gddhd.ro, că ”dosarul de la mina Lupeni a fost soluționat în luna decembrie. S-a dispus clasare conform articolului 16.lit.b”.

Ce le-a mai rămas de făcut familiilor victimelor este să facă plângere împotriva acestei soluţii.

”Persoanele vătămate au dreptul să facă plângere împotriva soluției dată de către parchet. Soluția nu este încă definitivă. S-a apreciat că nu există din partea celor trei. Acum li se comunică persoanelor vătămate că au dreptul să formuleze plângere împotriva soluției”, a conchis procurorul Darius Roman.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News