METEO. Alertă pentru România. Vreme schimbătoare

METEO. Alertă pentru România. Vreme schimbătoare

Meteorologii anunță că după câteva zile de regim termic normal, vremea încălzește începând de duminică pentru ca marţi şi miercuri să se înregistreze 35-36 de grade Celsius în cea mai mare parte a ţarii. De la sfârșitul lunii august, temperaturile revin la normal. Putem vorbi chiar de toamnă.

Astfel, duminică, vremea va fi predominant frumoasă şi va continuă să se încălzească. Cerul va fi variabil şi numai izolat, după-amiaza, mai ales în zona de munte, vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 8 şi 18 grade. Izolat, dimineaţa şi noaptea, în depresiuni vor fi condiţii de ceaţã.

Şi la Bucureşti, vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximã va fi de 30...31 de grade, iar cea minimă de 14...16 grade.

Luni, vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 10 şi 20 de grade.

Şi la Bucureşti, luni, vremea va deveni călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 32...33 de grade, iar cea minimã de 15....16 grade.

Marţi, vremea se va menţine călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil şi doar izolat, după-amiaza la munte, vor fi posibile ploi de scurtã duratã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 28 şi 35 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 şi 23 de grade, mai scăzute în depresiuni, spre 7 grade.

La Bucureşti, marţi, vremea se va menţine călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 32...33 de grade, iar cea minimã de 15....17 grade.

Miercuri, vremea va fi în continuare călduroasă, local caniculară la amiază în zonele de câmpie din vestul şi sudul ţării. Cerul va fi variabil şi izolat, mai ales la munte şi în sud-estul extrem al ţării, după-amiaza şi la începutul nopţii, vor fi ploi de scurtă duratã şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 29 şi 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 24 de grade.

Şi la Bucureşti, miercuri, vremea se menţine călduroasă. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moedrat. Temperatura maximă va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17....18 grade. De joi până duminică. Vremea va fi în continuare călduroasã, local caniculară în cursul după-amiezilor în regiunile sudice şi sud-estice. Probabilitatea de apariţie a averselor va fi mai ridicată în zona de munte.

În schimb, prognoza ANM dată pe următoarea lună ne arată că spre sfârșitul intervalului

Săptămâna 19.08.2019 – 26.08.2019   Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice acestui interval, local, în regiunile sudice şi sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 26.08.2019 – 02.09.2019   Temperatura aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în sud-estul teritoriului, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de cele specifice acestui interval. Cantităţile de precipitaţiiestimate pentru această perioadă se vorsitua în jurul celor normale pentru această săptămână.

Săptămâna 02.09.2019 – 09.09.2019   Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile sudice, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de cele normale ale perioadei. Regimul pluviometric va fi uşor deficitar, local, în regiunile intracarpatice şi apropiat de cel normal pentru acest interval în rest.

Săptămâna 09.09.2019 – 16.09.2019   Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News