Revolta crește în poliția și armata germană! Un fost general o acuză direct pe Merkel!
- Adrian Dumitru
- 9 august 2019, 06:02
Atacurile neîntrerupte ale conducătorilor Europei la adresa statelor-naționale, a religiei creștine, ba chiar și a suveranității propriilor popoare, fac ca între establishment și forțele armate să se nască o prăpastie uriașă.
Din ce în ce mai mulți militari de carieră refuză să mai susțină politici despre care cred că sunt în contradicție cu valorile pe care au jurat să le susțină cu prețul vieții. După generalii francezi în rezervă care l-au acuzat pe Macron de trădare, acum revolta se extinde și în armata germană.
Am fost îngrozit că politica de deschidere a frontierelor continuă atât de brutal”, a declarat fostul general cu trei stele Joachim Wundrak, care candidează acum pentru funcția de primar al Hanovrei din partea naționaliștilor din AfD. Fostul general, care timp de șase ani a făcut parte din partidul Angelei Merkel, le-a explicat ziariștilor elvețieni, de la cotidianul de limbă germană Neue Zürcher Zeitung, ce l-a făcut să treacă de cealaltă parte a baricadei.
În 2014, am constatat că politica de imigrație a guvernului federal a fost complet scăpată de control și că poliția federală a fost chiar împiedicată să restabilească ordinea”, declară Wundrak, care a demisionat din CDU în același an. Nu ar fi vrut să mai facă vreodată politică, deși anul următor a mai avut un șoc. „Am fost îngrozit că politica germană de deschidere a granițelor continuă atât de brutal. Dar nu m-am înscris la AfD în acest moment. Am sperat că dizolvarea frontierelor nu este un calcul politic”.
S-a hotărât să reintre în politică abia în 2017, când a auzit-o pe Angela Merkel spunând că nu ar fi avut ce altceva să facă în timpul crizei imigranților. Wundrak știe că nu e singurul militar german care simte că politicienii aflați la putere pun în practică politici anti-germane. „AfD este singurul partid care susține pe deplin Bundeswehr (armata germană n.r.). Cu toate acestea, susținerea AfD în cercurile poliției este probabil și mai importantă decât în rândul soldaților, pentu că polițiștii se confruntă zilnic pe străzi cu efectele exceselor politicii din Germania”.
Fostul general german știe că toată cariera lui va fi târâtă în noroi pentru că a ales să candideze pentru AfD, spune însă că n-a mai suportat politicile anti-germane ale actualului cancelar. „Doamna Merkel se luptă să vorbească despre un popor german. Preferă să-l numească „populație”. (…) Germania acordă tot mai multă suveranitate UE, Băncii Centrale Europene și organizațiilor supranaționale. Nu cred că este corect. Statul-națiune este prima formă de organizare din Germania. Acolo unde structurile devin prea mari, apare rapid un spirit antidemocratic”. În ciuda criticilor din ce în ce mai vehemente, cancelarul german a reușit în ultimii ani să-și mențină puterea, mai ales pe baza succeselor economiei germane. Dar, și această epocă de prosperitate pare să se apropie de sfârșit.