Intitulat pompos mecanism pentru eficientizarea sistemului judiciar, MCV își arată astăzi, alături de întreaga autoritatea judecătorească, limitele și neputința în gestionarea tragediilor umane.
Acest Sistem, profund contrar tratatelor de aderare la Uniunea Europeană, s-a instituit în fapt ca mecanism de control și supunere a justiției naționale fiind însă acceptat în mod slugarnic de liderii politici de la București. Așa-zisa eficientizare s-a dovedit a fi doar o modalitate de control politic, din afara granițelor țării, asupra tuturor deciziilor și persoanelor cu funcții de decizie din stat, în special prin fățișa interdicție a meritocrației în sistemul judiciar.
Ce s-a întâmplat la Caracal este doar un ultim exemplu a ceea ce se întâmplă cu instituțiile acestui stat, de peste un deceniu. Eșuată în acuzarea structurilor polițienești, în ceea ce privește anchetarea odioaselor fapte, în spațiul public transpare cu evidență încercarea de acoperire a responsabilităților procurorilor și judecătorilor implicați. A intrat nu doar în banalul cotidian ci și în folclorul urban ca secțiile de specialitate din cadrul garantului independenței justiției să spele, precum cooperativa Nufărul, împotriva oricâtor evidențe, imaginea magistraților sancționați de opinia publică.
Nu doar că au fost exonerați de răspundere procurorii Republicii de la Ploiești pe care o întreagă țară i-a auzit cum plănuiau în mod criminal să abuzeze cetățeni nevinovați, ori că a fost salvată de la suspendare procuroarea ce târa pe asfalt copii trimiși cu forța spre adopție internațională, dar le-a fost salvată așa-zisa reputație profesională magistraților semnatari ai odioaselor protocoale de colaborare cu serviciile de informații. Peste dosarele procurorilor orădeni anticorupție, care plănuiau să „cumințească” niște magistrați obraznici, care îndrăzneau să îi contrazică în sălile de judecată ori prin soluții, s-a așternut demult praful.
Acest supliciu al profesiei, prin acceptarea în sânul său a tuturor neaveniților, nechemaților și nepregătiților, la care este supusă întreaga magistratură de la venirea la cârma justiției a ministresei Macovei, pare o adevărată caznă sisifică din care cu greu se poate ieși, în nici un caz prin tragerea de păr, asemenea legendei baronului de Münchhausen.
Se vede bine că instituțiile magistraturii, de la Consiliu până la Inspecție nu pot, nu vor, ori nu știu cum să procedeze în asanarea acestei puteri atât de necesare bunei funcționări a statului de drept. Iar această perpetuă acoperire a mizeriei sistemului judiciar sub preșul fie al indiferenței, fie al conivenței criminale, a permis insinuarea unor specimene erijate în împărțitori ai dreptății pe acest pământ, la fel de periculoase pentru societate, precum odiosul criminal din Caracal.
Suprapusă peste imobilitatea Consiliului Superior al Magistraturii în combaterea unor indivizi certați și cu legea și cu inteligența, dar și cu cei șapte ani de acasă, incapacitatea instituțională dovedită a Inspecției în a gestiona derapajele etice, morale și profesionale ale magistraturii românești a condus la actuala realitate dezastruoasă a justiției. Dacă erorile mecanismelor se repară prin înlocuire, teroarea provocată oamenilor de greșelile acestor mecanisme se repară prin resetarea Sistemului de vocea străzii. Iar momentul resetării pare a fi din ce în ce mai aproape. Degeaba plânge turma pe treptele instanțelor că este victima politicului, căci o justiție care alege să accepte în sânul său magistrați torționari, nepregătiți și impostori nu este victimă, ci complice.
Recomandările noastre
