Instanța supremă are o nouă șefă. Schimb acid de replici în CSM
- Istrate Cristian
- 19 iulie 2019, 06:40
CSM a admis, ieri, candidatura judecătoarei Corina Corbu pentru funcția de președinte al instanței supreme, de altfel singura care s-a înscris în cursa pentru șefia celei mai înalte instanțe.
CSM a admis, ieri, candidatura judecătoarei Corina Corbu pentru funcția de președinte al instanței supreme, de altfel singura care s-a înscris în cursa pentru șefia celei mai înalte instanțe. Pe parcursul interviului, între președinta în exercițiu a ICCJ, Cristina Tarcea, și succesoarea ei, Corina Corbu, a avut loc un schimb acid de replici. Deciziile CCR cu privire la nelegala constituire a completurilor, vulnerabilitățile și vanitățile de la ICCJ au încins din când în când spiritele în ședința care s-a întins pe parcursul a patru ore.
„Trebuie să așteptăm de data asta publicarea deciziei pentru a nu mai fi criticați cum s-a întâmplat anul trecut când ne-am pripit în momentul în care am luat anumite măsuri, asta ne-a vulnerabilizat și mai mult”, a spus Corina Corbu cu referire la decizia CCR pe completurile de 3 judecători.
„Aș vrea să vă pun o întrebare, dacă nu vreți să răspundeți rămâne una retorică: credeți că vanitatea a jucat un rol în acestă percepție?”, a întrebat-o șefa CSM Lia Savonea.
„Cert este că opinia publică a privit-o și așa”, a răspuns Corina Corbu.
Cristina Tarcea, cea vizată direct de Lia Savonea atunci când a folosit cuvântul „vanitate”, a lăsat discuția să se consume apoi a intervenit peste câteva zeci de minute.
„Pentru că s-a vorbit aici de vanități... A fost vorba de vanitate la Înalta Curte în alcătuirea completurilor?”, a întrebat Cristina Tarcea, folosind termenul la plural.
„Eu am spus despre vanitate”, a intervenit în discuție Lia Savonea. „Era vanitatea președintelui Înaltei Curți. Să nu bâjbâim”.
„Eu cred că singurul lucru care rămâne discutabil este dacă nu ne-am pripit la acel moment”, a spus Corbu.
„Cine s-a pripit?”, a vrut să știe exact Tarcea.
„Nu, discuția a fost în Colegiul de conducere de atunci”, a bătut în retragere Corbu.
Un alt moment tensionat a fost cel în care s-a vorbit despre decorațiile Laurei Codruța Kovesi. Corina Corbu a fost întrebată de Gabriela Baltag dacă a fost în „case conspirative” şi ce părere are despre unii magistrați „decoraţi” de ambasade.
„În case conspirative eu nu am fost. Nu o să merg niciodată”, a spus Corbu, moment în care Tarcea a întrerupt-o: „Nu ştiţi dumneavoastră că nu aţi fost!”.
„Cu siguranţă, nu am fost. Nici pomeneală”, a ținut să sublinieze Corina Corbu.