O animaţie arată cât de rapid se topesc gheţarii | VIDEO
- Sebastian Radu
- 22 august 2011, 14:12
NASA a dezvăluit de curând o animaţie ce prezintă situaţia actuală a gheţarilor: râuri întregi de gheaţă plutitoare "navighează", îndepărtându-se de polul îngheţat.
Această animaţie oferă cercetătorilor o privire de ansamblu asupra evoluţiei topirii şi mişcării blocurilor de gheaţă.
Pentru a realiza simularea, Eric Rignot şi colegii săi de la laboratorul NASA din California au folosit o colecţie uriaşă de date, au corectat efectele norilor şi efectul orbirii solare şi au analizat caracteristicile solului, pentru a vedea exact amprentele lăsate de blocurile de gheaţă în deplasarea lor. Se pare că unele au călătorit şi 250 metri pe an! "Este vital să ştim cum evoluează gheţarii, pentru a şti şi a prezice nivelul mării în viitor. Dacă calotele de gheaţă se vor topi, va fi ca şi cum am da drumul la nişte robineţi gigantici în largul oceanului", a mărturisit Thomas Wagner, un alt cercetător NASA.
<script type="text/javascript" src="http://cdn-akm.vmixcore.com/vmixcore/js?auto_play=0&cc_default_off=1&player_name=uvp&width=512&height=332&player_id=1aa0b90d7d31305a75d7fa03bc403f5a&t=V0YkNCAl9hW4hynsjkxnC96DfbrpSkUe7w"></script>