Este bine ca intelectualii, jurnaliştii, politicienii, comentatorii să-şi amintească ce au spus în urmă cu cinci, zece, cincisprezece sau douăzeci de ani.
Pe cine admirau şi pe cine detestau, cine le erau prietenii şi cine adversarii; cine susţinea proiectul european şi cine îl aplauda pe Miloşevici, cine i-a adus pe mineri şi cine s-a opus, cine a susţinut decomunizarea şi cine a sabotat-o, cine a rămas vertical şi cine a capotat moral etc. A apărut la editura Curtea Veche volumul de dialoguri dintre mine şi Mircea Mihăieş "O tranziţie mai lungă decât veacul. România după Ceauşescu". Este vorba de peste 800 de pagini de analize "la două mâini" (cum remarca H.-R. Patapievici) demarate în decembrie 1995, continuate la fiecare patru ani şi încheiate cu un dialog inedit, intitulat "Orbirea voluntară", desfăşurat în vara anului 2010. Voi lansa cartea miercuri 15 iunie, orele 18.00, la Librăria "Mihail Sadoveanu" din Bucureşti. Public mai jos un fragment din prefaţa acestui volum.
Totul a început cu un accident meteorologic. Ceea ce s-a numit "viscolul fără precedent" de la sfârşitul anului ‘95 a constituit episodul inaugural al unui proiect desfăşurat timp de cincisprezece ani. Nu plănuiam, nu ne imaginam atunci niciunul dintre noi că aveau să urmeze alte volume şi că, în 2011, ele se vor reuni sub o singură copertă, într-un tom masiv, monumental în aparenţă şi, nădăjduim, cu o oarecare graţie în conţinut. Cartea apare prin bunăvoinţa generosului editor Grigore Arsene, directorul Editurii Curtea Veche. Ţinem să ne exprimăm şi aici gratitudinea faţă de Editura Polirom şi directorul ei, Silviu Lupescu, care a publicat volumele noastre de dialoguri, cu excepţia ultimei părţi.
Am fost şi rămânem convinşi că aceste conversaţii răspund nu doar unei necesităţi interioare a noastră, ci şi, ori mai ales, unor urgenţe ale sferei publice din România de azi. Ceea ce Andrei Pleşu numea recent "omul post-totalitar" are nevoie de repere, de criterii şi de informaţii empiric verificabile. Ne-am propus să discutăm, pe cât posibil făcând recurs la bibliografiile esenţiale, teme precum: ce a fost comunismul românesc şi cum poate fi el examinat prin comparaţie cu alte experienţe similare din Estul Europei şi nu numai; cum s-a născut FSN-ul din apele învolburate ale unei revoluţii confiscate de o nomenklatură însetată de putere, impenitentă şi impertinentă; care a fost şi care este încă rolul lui Ion Iliescu; în ce fel poate fi interpretat hibridul quasi-dictatorial pe care H.-R. Patapievici l-a numit "regimul Iliescu", acest amestec de autoritarism neobolşevic cu un naţionalism strident, anti-liberal, anti-intelectual şi anti-occidental; cum se explică starea de malaise, de derută şi frustrare care a împiedicat, la nivel psiho-social şi emoţional, coagularea unei opoziţii robuste în primii ani post-decembrişti; cum s-au organizat campaniile urii în acei ani; cum şi de ce au fost demonizaţi de către presa ancilară personalităţi precum Ana Blandiana, Corneliu Coposu, Doina Cornea, Gabriel Liiceanu, Petre Mihai Băcanu, Mircea Dinescu, Octavian Paler; prin ce impulsuri inavuabile s-au născut tribuna calomniei ce-şi spune antifrastic "România Mare" şi partidul omonim; ce s-a întâmplat cu cadrele fostului Partid Comunist Român, ca şi cu acelea ale Securităţii; care sunt miturile, fantasmele şi ideologiile acestei perioade, de unde provin ele şi ce consecinţe au.
Suntem convinşi, cei doi autori, că o democraţie fără memorie este una extrem de vulnerabilă. Comunismul a fost un sistem mnemofob, a încercat raşchetarea memoriei, mancurtizarea populaţiei. Homo sovieticus ştie să mintă, să falsifice, să înşele. Este fiinţa perfect dedublată, dar nu ştie să-şi amintească. Tocmai de aceea neam focalizat atât de intens, unii ar spune chiar obsesiv, pe chestiunile legate de asumarea trecutului traumatic. Cine va citi argumentele din carte va identifica exact momentul în care forţele unei reacţiuni ce-i grupează pe foştii comunişti, foştii securişti, noii potentaţi îmbogăţiţi prin afaceri veroase, poltronii, demagogii isteroizi şi jurnaliştii stipendiaţi s-au aliat într-o luptă disperată pentru a salva sistemul corupţiei generalizate.
Cartea de faţă apare într-un moment când meteorologia politică e tulburată de nesfârşite calamităţi, când naturale, când artificiale. Istoria tranziţiei în România a creat, în plan personal, enorme probleme. Dar tot ea ne-a prilejuit şi satisfacţia de a putea s-o analizăm în mod sistematic. Dacă rândurile noastre se constituie într-un ghid util pentru cititorul acestor vremuri buimăcitoare, înseamnă că autorii şi-au împlinit datoria. O datorie a onestităţii, bunei credinţe şi onoarei. Suntem doar nişte intelectuali care şi-au asumat riscul de a raţiona pe cont propriu, sperând că sunt capabili să propună un model de gândire nu doar eliberat de prejudecăţi, ci şi irigat de patosul irepresibil al căutării adevărului.
Comentariile la acest articol sunt suspendate!
Recomandările noastre
