8.000 de polişti, 4.000 de autospeciale şi 100 de câini poliţişti asigură ordinea publică de sărbători
- Emil Simionescu
- 31 decembrie 2017, 12:12
Cele peste 150 de manifestări publice specifice sfârşitului de an, câte vor avea loc în următoarele ore, le vor da serioase bătăi de cap oamenilor legii. Potrivit unui comunicat remis presei de către IGPR, nu mai puţin de 8.000 de poliţişti, 4.000 de autospeciale şi peste 100 de câini aflaţi în serviciul Poliţiei Române sunt gata să intervină pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică.
Prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta siguranţa celor care aleg să îşi petreacă Anul Nou în stradă, sunt aspecte pe care Inspectoratul General al Poliţiei Române pare să le trateze cu maximum de seriozitate. Un număr impresionant de oameni ai legii vor fi trimişi în stradă pentru a se asigura că nu vor fi probleme de natură să afecteze desfăşurarea evenimentelor care marchează trecerea dintre ani. Din totalul celor 8.000 de poliţişti, se arată în comunicatul IGPR, peste 5.100 sunt poliţişti de ordine publică, aproape 1.400 sunt de la rutieră, iar restul angajaţi ai celorlalte structuri, respectiv poliţia transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase. Poliţiştii de la transporturi vor patrula zilnic în peste 200 de staţii şi triaje de cale ferată, în aproape 200 de trenuri, în 11 aerogări (internaţionale şi naţionale), precum şi în 14 porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre. Pompierii sunt şi ei prezenţi cu un efectiv de peste 5.100 de oameni care urmează să acţioneze în perioada Revelionului, iar urgenţele medicale sunt acoperite de 254 de echipaje de prim ajutor calificat SMURD, 26 de unităţi de terapie intensivă mobilă şi opt ambulanţe, a anunţat IGSU. În perioada Revelionului, răspunsul la potenţialele situaţii de urgenţă va fi asigurat, zilnic, de peste 5.100 de pompieri salvatori care acţionează cu 2.900 de mijloace tehnice, iar numărul efectivelor poate fi suplimentat în cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă de amploare, a menţionat sursa citată. De asemenea, urgenţele medicale vor fi acoperite, la nivel naţional, de 254 de echipaje de prim ajutor calificat SMURD, 26 de unităţi de terapie intensivă mobilă, opt ambulanţe de terapie intensivă mobilă specializate în tratament neonatologic şi 42 de autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, precum şi 38 de şenilate. Cu prilejul Revelionului, sunt preconizate a se desfăşura 150 de manifestări publice de amploare (concerte, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă), la nivel naţional, numărul celor care sunt aşteptaţi să participe la acest gen de evenimente depăşind, potrivit estimărilor, pragul de 300.000 de persoane.