8 copii își vor petrece Crăciunul în groapa de gunoi. Realități ascunse.

8 copii își vor petrece Crăciunul în groapa de gunoi. Realități ascunse.

Gerul care se face tot mai des resimțit ramane principala suferință a 8 copii, care, împreună cu 8 adulți locuiesc într-o groapă de gunoi din Bistrița. Mirosul, mizeria, foamea au devenit obișnuițe pentru aceștia, iar noțiunea de Sărbătoare le aduce în gând doar beculețele luminoase agățate prin oraș.

Cei opt copii nu vor sta în groapa de gunoi doar pe perioada Sărbătorilor, ci toată iarna. Părinții lor au improvizat niște barăci, anunță bistrițeanul.ro, în speranța că vor putea scăpa de frigul tăios. Presa locală relatează că, zilele trecute, polițiștii locali au luat la puricat centralele termice și zonele de la periferia municipiului unde obișnuiesc să își ducă veacul persoane fără adăpost, găsind, astfel, acești copii.

La începutul iernii trecute, barăcile improvizate în care, se pare, își duc veacul aceste persoane de ani de zile au fost cuprinse de flăcări.

 „Pe str. Zăvoaie, în apropierea fostei groape de gunoi, locuiesc în prezent un număr de 8 persoane majore (dintre care 5 bărbaţi şi 3 femei), împreună cu 8 minori. Acestea deşi locuiesc în condiţii precare, beneficiază de surse proprii de încălzire.  În incinta a două puncte termice dezafectate de pe raza municipiului, în care există posibilitatea accesului în interiorul acestora, din discuţiile purtate cu locuitorii din apropiere, se pare că ar locui 4 persoane majore, iar în urma verificărilor repetate nu au fost depistate. În urma unei sesizări, s-a procedat la instituţionalizarea în cadrul centrului a numitei B.  M. (persoană fără adăpost), depistată în perimetrul Autogării”, se arată în raportul Poliției Locale.

Aceeași situație este și la groapa de gunoi de la Pata Rât, Cluj. Evenimentul Zilei a publicat, în trecut, un amplu reportaj în care s-a arătat cum mai mulți copii locuiesc și cresc printre munți de mizerie.Click aici pentru mai multe informații.

Ne puteți urmări și pe Google News