70.540 lei, despăgubiei pentru 140 de zile de închisoare nedreaptă

70.540 lei, despăgubiei pentru 140 de zile de închisoare nedreaptă

Un iesean va primi daune morale de la stat, din cauza unei erori judiciare, care l-a ținut mai mult de patru luni după gratii.

Mihai Bogdan H. a petrecut 140 de zile dupa gratii. Barbatului i s-a suspendat permisul de către polițiști, însă decizia a fost apoi anulată de instanță.  În acest interval, el a a fost găsit însă la volan, i s-a intocmit dosar penal și chiar a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare.

Într-un târziu, ieșeanul a obținut achitarea, dar între timp prietena cu care u7rma să se însoare l-a părăsit. „Înainte de încarcerare eram o persoană integrată social, cu mulți prieteni și chiar trebuia să întemeiez o familie. Fosta mea parteneră a rupt relația”, a relatat ieșeanul, citat de Evenimentul regional al Moldovei. Mai mult, viața în pușcărie s-a dovedit pentru el un adevarat calvar. „Mentinerea mea vreme îndelungată în celulele penitenciarului mi-a provocat căderi psihice și fizice repetate. Am suferit și am plâns foarte mult”, a adăugat bărbatul. După ce a ieșit din inchisoare, Mihai nu s-a putut angaja, iar imaginea i-a fost terfelită. El a cerut daune morale de 500.000 de euro pentru suferințele sale, dar judecătorii Tribunalului i-au acordat daune morale de doar 70.000 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News