Mâine va începe procesul în care Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) acuză guvernul de reţinere abuzivă a cotei CASS de 5,5% din pensiile al căror cuantum depășeşte 740 de lei.
Pensionarii au ales să-şi apere drepturile într-un proces colectiv. Listele care vor fi depuse mâine în instanţă, au fost întocmite în urma sesizărilor primite de la aceștia. „Modul de aplicare a prevederilor OUG 117/2010 instituie, pe lângă încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 286/2010 a bugetului de stat, şi o gravă discriminare între categoriile de pensionari. Casele teritoriale de pensii au procedat la perceperea cotei CASS de 5,5% din cuantumul total al pensiei, nu din ceea de depăşește suma de 740 lei”, se precizează într-un comunicat al fundaţiei. “În acest fel, s-a creat o dublă discriminare: în primul rând, între pensionarii care încasează o pensie de până la 740 lei, cărora nu li se deduce niciun leu din pensie, şi pensionarii cu o pensie de peste 740 lei, cărora li se percepe o cota de 5,5 % din totalul pensiei, deci şi din câtimea pentru care cealaltă categorie nu plăteşte. În al doilea rând, se creează o discriminare între pensionarii ale căror pensii sunt situate în intervalul 741–780, cărora li se percepe doar o fracţiune din cota de 5,5 % (pentru ca totalul să nu scadă sub 740 lei) şi pensionarii ale căror pensii sunt situate în intervalul 780–999 lei, care plătesc întreaga cotă CASS”, se mai precizează în comunicat.
Ce vor pensionarii FACIAS a intentat proces executivului pentru anularea prevederilor OUG 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale referitoare la perceperea cotei de asigurări sociale de sănătate (CASS) din cuantumul total al pensiilor ce depăşesc suma de 740 lei, întrucât lezează un interes legitim şi legal, prevederile fiind discriminatorii. Această acţiune are la bază o excepţie de neconstituţionalitate, care va fi soluţionată de Curtea Constituţională. Primul termen al procesului urmează să se judece mâine, la Curtea de Apel Bucureşti.